BRAŞOV. Din nou doliu în lumea literară!

Lumea literară a Braşovului, cea transilvăneană şi nu numai este mai săracă de ieri. La nici 77 de ani, poetul Nicolae Stoie s-a stins din viaţă după o grea suferinţă. Vestea a fost dată de fiica din prima căsătorie a scriitorului, Andreea Păstârnac, ministru pentru Românii de pretutindeni, de care Nicolae Stoie era foarte mândru şi pe care a apucat s-o vadă la căpătâiul său în ultimele clipe.
Nicolae Stoie (originar din Ocna Sibiului) s-a remarcat îndeosebi ca poet. A publicat 13 volume de poezie (dintre care trei au fost premiate de Uniunea Scriitorilor) şi o antologie a creaţiei sale poetice, o carte de proză „Viaţa şi prevestirile neasemuitului astrolog şi profet Nostradamus” şi mai multe traduceri. O fişă biobibliografică ne-a fost pusă la dispoziţie de Andreea Păstârnac şi o reproducem în cele de mai jos:

S-a născut în Sibiu la 29 noiembrie 1940. Încheie studiile liceale în 1959 la liceul „Gheorghe Lazăr” din localitate, iar în 1965 absolvă Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj.
După terminarea facultăţii lucrează un timp ca redactor la ziarul „Drum nou” al judeţului Braşov, după care, timp de doi ani, este în corpul redacţional al revistei de cultură „Astra” din localitate. Între 1980 şi 1989 activează în cadrul Bibliotecii Judeţene din acelaşi oraş.
După 1990 este redactor la ziarul braşovean „Echilibru”, iar din 1992 este consilier la editura „Duminica”. Din 1995, este profesor la Colegiul Naţional „Unirea”, Brașov și „Andrei Bârseanu” Brașov, precum și la Liceul Teoretic „Petru Rareș” din Feldioara.
A debutat cu poezie în revista „Tribuna” în 1960 și are numeroase colaborări la revistele: „Steaua”, „Orizont”, „Astra”, „Contemporanul”, „Convorbiri literare”, „Familia”, „Luceafărul”, „Familia”, „Steaua” etc.

În spaţiul poeziei transilvănene, lirica lui Nicolae Stoie este o prelungire a unui spirit şi a unui peisaj interior. Aproape (spaţial şi liric) de marii săi înaintaşi, Octavian Goga şi Lucian Blaga, poetul îi continuă, dar nu la modul epigonic, prin evocarea mirificului tărâm transilvan. Criticul literar Dana Dumitriu observă că „poetul rătăceşte în mijlocul unei naturi luminate de un soare când ceţos-alburiu, când strălucitor, o natură năpădită sălbatic de flori şi de iarbă. Acesta este peisajul exterior al poetului, convertit în spirit. Frunza de ştevie, măcăleandrul, broasca râioasă, hudiţa, dealul, sunătoarea şi popdealul creează un topos panaceic în care secundă încetineşte. Nicolae Stoie ştie să solicite propria noastră participare afectivă printr-o discontinuitate a mesajului lingvistic, provocând o receptare potenţată a sentimentului poetic”.

Volume de versuri:

Consemnele necesare. Bucureşti, Editura Tineretului, 1969;

Drumul spre solstiţiu, Cluj, Editura Dacia, 1970;

O ramură deasupra ierbii, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1975;

Zăpadă din anul o mie, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981;

Veacul de aur, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1984;

Cerul senin al limbii române, Bucureşti, Editura Albatros, 1985

Harpha Nopţii, 1997

Pastelurile de la Ocna Sibiului, Editura Pastel, Brasov, 2007

Poeziile criticilor mei (antologie), 2011, Alba-Iulia 

Proză

Asasinul coboară cântând, 1971

Acuzatul din camera 13, 1973

Viața şi extraordinarele povestiri ale neasemuitului profet Nostradamus 1991

Premiul filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor în 1975 și 1981.

„Cireşul sălbatec” a apărut în volumul „Zăpadă din anul o mie”, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1981.

„Cireşul sălbatec”

În mai la
Fântâna din
Hudiţă
fiecare dimineaţă-i o sărbătoare
explozia de peste noapte a mugurilor preschimba
cireşul sălbatec într-un nor de floare
Şi vântul de miazăzi îl înalta deasupra adevăraţilor nori – aerostat ireal,
De rădăcinile lui o albastră nacela se-agaţă, peste lume plutind, casă noastră din deal
Jos salamandre cu burţile galbene
şterg umezeală sub frunză lăptucii,
Sus zboară casă albastră – nebună corabie –
pe unde cânta mierla şi cucii
Pridvoru-i albastru, casa albastră
de dinăuntru copiii vecinilor
se uită-n afară prin cerul – albastră fereastră.
şi plutesc şi plutesc pe deasupra arinilor.
Copiii-s tot alţii şi-n jurul lor altele-s toate câte încă mai ies pe-a dealului culme când se lasă în zbor pe floarea crăiţei cicadă şi viespea
Dar în tufele socului, printre aglice, dă-n floare cireşul sălbatec luminând ireal şi legată de rădăcinile lui începe să se ridice, peste lume plutind, casa noastră din deal.

Un articol despre poetul Nicolae Stoie, ca şi un comentariu de răspuns al poetului, găsiţi şi aici, pe blogul lui Vasile Şelaru, scriitor şi publicist braşovean, dispărut la finele lui mai 2015.

„Aflu, cu durere mare, de trecerea la cele veşnice a poetului şi profesorului Stoie Nicolae. Domnia sa se trăgea din Ocna, un om de o deosebită omenie şi un profesionalism desăvârşit, un atent meşteşugar al versului, abordând un imaginar viu, dinamic, în volumele sale, dominate de figuri de oameni din trecut, dar şi de farmecul şi blândeţea locului natal. Pentru mine, relaţia cu dânsul a fost una specială, el a fost cel care, cu răbdare, blândeţe şi interes, s-a aplecat asupra textelor mele şi ale încercărilor de eseu, pe care le-am avut cu ani în urmă şi pe care domnul profesor mi le-a publicat în revista «Astra» de la Braşov. Mä întorc şi asupra numeroaselor cărţi primite de la dânsul, semnate de el şi scrise cu dăruirea unui adeväraţ pasionat de literatură şi continuator al unei tradiţii literare, venind dinspre neomodernism”, a notat, pe pagina de Facebook a regretatului Nicolae Stoie, profesorul şi scriitorul Savu Popa.