Economic

Avertisment. Politicile fiscale și majorările salariale au crescut riscul de supraîncălzire a economiei românești

 

Agenția Fitch Ratings avertizează că politicile fiscale prociclice și majorările salariale din 2017 au crescut riscul de supraîncălzire a economiei românești. Chiar dacă România a înregistrat, în trimestrul II din 2017, cel mai puternic ritm de creștere din UE, 5,7%, această performanță implică și anumite riscuri.

„Creșterea rapidă a început să ridice anumite riscuri la adresa indicatorilor externi și există, de asemenea, posibilitatea unei supraîncălziri pe măsură ce creșterea salariilor depășește creșterea productivității”, avertizează agenția.

Fitch susține că creșterea puternică s-a datorat, în parte, și relaxării fiscale. Reducerea accizelor și a TVA au condus la ratarea țintelor fiscale, veniturile din taxe au rămas constante, în timp ce cheltuielile au crescut. În consecință, în primele cinci luni din 2017, deficitul bugetar al României a fost aproape de trei ori mai mare, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Analiștii Fitch se așteaptă la unele reduceri ale consumului guvernamental și ale cheltuielilor de capital, în timp ce salariile mai mari vor contribui la majorarea veniturilor din contribuțiile sociale. Agenția de evaluare financiară mizează în continuare pe majorarea deficitul bugetar în 2017 până la 3,7% din PIB, de la 3% din PIB în 2016. În plus, datoria publică va crește până la 43,6% din PIB la finele lui 2019, de la 37,6% la sfârșitul anului 2016.

Politica fiscală pe termen mediu a României este mai puțin clară după schimbările politice din luna iunie, spun analiștii Fitch. Guvernul condus de Mihai Tudose a anunțat că vrea să modifice Codul Fiscal în 2018, dar deocamdată nu este clar dacă acest plan este compatibil cu țintele sale fiscale, iar aceste modificări ar putea provoca tensiuni politice.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button