BRAȘOV. Poftiți la librărie pentru „Jurnal de librar”
CenaKLUb Tiuk (87) îi invită pe braşoveni la o întâlnire cu scriitoarea Anca Zaharia. Lansarea cărții „Jurnal de librar” semnate de Anca Zaharia va fi urmată de un dialog, lectură, autografe şi concursul editurii. Invitaţi speciali: Petronela Rotar & Vlad Drăgoi. Moderator: Mihail Vakulovski. Evenimentul are loc astăzi, de la ora 18.00, la Librăria Humanitas Braşov (foto). „Jurnal de librar” de Anca Zaharia e o imagine a societăţii în care trăim, văzută prin ochii unui librar. Deci o imagine totuşi trunchiată, presupunând că într-o librărie nu intră chiar oricine. Dacă n-ai lucrat într-o librărie, vei citi cu mare plăcere şi uimire cartea asta, care-ţi va părea exact ceea ce spune şi coperta – un jurnal de librar, în care acesta-şi notează fel de fel de întîmplări haioase, interesante, existenţiale, neobişnuite, (i)realist-magice, absurde sau chiar neverosimile. Vei izbucni în râs, te vei bucura, întrista, înfuria, din când în când vei pune la îndoială câte-o întâmplare povestită de Anca (aici sigur a exagerat, vei zice, chiar aşa ceva nu se poate!). Cartea e alcătuită dintr-o prefaţă foarte „deadevă” despre meseria de librar (care ar trebui să-i pună pe gânduri şi pe proprietarii de librării, şi pe clienţii… obişnuiţi) şi din jurnalul propriu-zis, care adună peste o sută de întâmplări reale din viaţa de zi cu zi a unui librar din Braşov, iniţial publicate pe facebook cu hashtagul „Jurnal de librar”. Întâmplările au loc între tot felul de personaje care întruchipează diferite pături ale societăţii şi librarul-narator care la început observă amuzat, uimit şi binevoitor, apoi oripilat, nervos, revoltat, extenuat, bolnav.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.