Delicte

BRAŞOV. Avocat plasat sub control judiciar, pentru infracţiuni de instigare la abuz în serviciu

 

Un avocat braşovean a fost plasat sub control judiciar, la decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov, fiind acuzat de infracţiuni de instigare la abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind cercetat şi un executor judecătoresc din Bucureşti, T.O.C..

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov solicitaseră arestarea preventivă a inculpatului B.L., dar judecătorul a respins propunerea şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând din 26 iulie, faţă de inculpat. Dar şi această decizie poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pe durata controlului judiciar, avocatul are următoarele obligaţii: să se prezinte la organul judiciar care instrumentează cauza sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar în faţa căruia se află dosarul cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Biroul supravegheri judiciare din cadrul Serviciului investigaţii criminale al IPJ Braşov – organ desemnat cu supravegherea – conform programului de supraveghere întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat.

De asemenea, are interzis să părăsească ţara fără încuviinţarea prealabilă a organului judiciar în faţa căruia se află dosarul, să se apropie de coinculpatul T.O.C. şi să comunice cu el direct sau indirect, precum şi să se apropie de persoanele vătămate şi de martorii din dosar ori să comunice cu ei.

Potrivit procurorilor braşoveni, avocatul a pus în executare hotărâri judecătorești având ca obiect executarea unor creanțe după care, deși nu avea mandat în acest sens, l-a instigat pe executorul judecătoresc din Bucureşti să elibereze toți banii obținuți din popriri. Astfel, banii clienţilor au ajuns fără drept în contul avocatului. Cel mai vechi dosar execuţional pentru care este cercetat a fost înregistrat în 2013.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button