BRAȘOV. Lecturi estivale în aer liber
Pentru că a început vacanţa de ceva timp, iar vremea este numai bună, cei de la Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” îi invită pe braşoveni la sesiuni de lecturi în aer liber, în sezonul estival. Primul eveniment va avea loc duminică, 2 iulie, de la ora 11.00, în Livada Poştei, curtea Casei Baiulescu, şi primii aşteptaţi sunt copiii. „Primii sunt copiii fiindcă prima întâlnire este dedicată literaturii pentru copii. Ce poate fi mai frumos decât să ne distrăm la… Lecturi în aer liber, într-un cort, pe scăunele, în hamac, depănând poveşti. Biblioteca Judeţeană Braşov s-a gândit să vă ofere acestea şi a pregătit cărţi şi basme citite şi interpretate de actorul Silvian Duică (Asociaţia culturală Museion, Teatrul Strada)”, au anunţat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene „George Bariţiu”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.