BRAȘOV. „Vedete şi pagini celebre”, la Reduta
Îndrăgita soprană Felicia Filip, alături de patru dintre cei mai apreciați artişti instrumentiști – violoncelistul Anton Niculescu, pianiștii Andrei Licareț și Koichiro Kanno și violonistul Mircea Lazar, vor concerta miercuri, de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta. Evenimentul se doreşte a fi un parcurs inedit prin unele dintre cele mai frumoase creații muzicale, cuprinzând compoziţii de mare popularitate. Programul cuprinde compoziţii care se bucură de o mare popularitate: A.Arensky-Trio nr 1, piese pentru violoncel si pian de Glazunov, Ceaikovski, Scedrin si lieduri de Cherubini, Massenet, Frank, Bottesini si Ceaikovski. Evenimentul este o avanpremieră a Festivalului Internaţional al Muzicii de Cameră „Marile Serate Muzicale”, ediţia a VII-a, ce va avea loc în toamnă, la Centrul Cultural Reduta. Biletele se pot achiziţiona de la Centrul Cultural Reduta. Preţul unui bilet este de 25 de lei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.