112

BRAŞOV. Incident violent în timpul intervenţiei unui echipaj de la Ambulanţă

 

Un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Braşov a solicitat intervenţia Poliţiei, aseară, din cauza unui bărbat care, băut fiind, nu permitea acordarea de îngrijiri medicale fiicei sale vitrege.

„Polițiști din cadrul postului Tărlungeni s-au deplasat la un imobil de pe str. Zizinului, din localitatea Tărlungeni, pentru a acorda sprijin unui echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, solicitat să acorde îngrijiri medicale unei persoane de sex feminin, imobilizată în scaun cu rotile, care prezenta o stare de agitaţie psihomotorie. Tatăl vitreg al persoanei imobilizate, bărbat de 42 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a împotrivit transportării acesteia la spital și a avut un comportament agresiv față de polițiști, rupând cămașa unuia dintre ei în zona umărului”, a explicat purtătoarea de cuvânt a Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu.

Bărbatul a fost imobilizat și transportat la sediul postului de Poliție Tărlungeni, unde a adresat amenințări unui alt polițist. Date fiind faptele sale, individul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie propus spre arestare preventivă, pentru ultraj.

Cercetările în caz continuă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button