Auto-Moto

BRAȘOV. Dan Gârtofan a abandonat în Raliul Moldovei

 

Dan Gârtofan (Skoda Fabia R5) a avut ghinion în Raliul Moldovei, a patra etapă a Campionatului Național.

Pilotul brașovean a fost nevoit să se retragă încă din prima zi, după ce a lovit un bolovan pe PS4 – Vermești. După ce echipa tehnică a reușit să repare mașina, „Giri” a concurat și în ziua a doua, după regulile Super Rally și în final a obținut punctele pentru locul al doilea în Power Stage.

COmpetiția din jurul Bacăului a fost câștigată de Simone Tempestini (Citroen DS3 R5), podiumul fiind completat de Vali Porcișteanu (Mitsubishi Lancer Evo IX) și de Bogdan Mrișca (Ford Fiesta R5).

„Nici nu mai știu ce să zic. Ghinionul s-a lipit de noi la Raliul Moldovei Bacău. Deși începusem bine, cu rezultate O.K. pe primele două probe, pe PS4 am lovit un bolovan mare aflat pe traseu, lucru ce ne-a rupt brațul de la roata dreapta față și ne-a forțat să abandonăm. Acel bolovan nu era la recunoașteri acolo, dar se pare că a ajuns pe traseu, din ce am auzit, după ce au trecut cei din fața noastră. Asta este. Se putea întâmpla oricui. Vreau să le mulțumesc băieților din echipa tehnică pentru că au reușit să repare mașina și să ne dea posibilitatea de a lua startul în ziua a doua. Obiectivul nostru a fost apoi să terminăm cât mai sus și să adunăm cât mai multe puncte, pentru a mai limita pierderile din clasamentul general. Și chiar am avut un ritm bun, cu multe probe în care doar Simone a fost mai rapid și asta nu poate decât să ne bucure. Am luat totuși câteva puncte pentru acel loc 2 de pe Power Stage, astfel că nu am plecat cu mâna goală de la Bacău. Sigur că se putea mai mult și că șansele noastre la titlu au mai scăzut, dar ne vom lupta în continuare”, a declarat Dan Gârtofan.

În competiția pe echipe, ProRally Team Brașov a ocupat locul secund.

Următoarea etapă a sezonului, Raliul Harghitei, va avea loc pe 14 și 15 iulie, la Odorheiul Secuiesc.

FOTO: Adrian Torjoc & Bogdan Barabas


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare