MAE. Comisia Europeană a clasat opt proceduri de infringement care vizau România
Comisia Europeană a clasat opt proceduri de infringement care fuseseră declanșate împotriva României, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
„În cadrul reuniunii de vineri, 16 iunie a.c., a Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene, au fost prezentate deciziile Comisiei Europene, aferente lunii iunie 2017, privind stadiul transpunerii directivelor europene în legislația națională. În context, a fost remarcată clasarea de către Comisia Europeană a 8 proceduri de infringement care fuseseră declanșate împotriva României”, se arată în comunicatul de presă al MAE.
Şapte dintre cauzele clasate au privit necomunicarea măsurilor de transpunere a următoarelor directive: Directiva2011/99/UE privind ordinul european de protecție, Directiva 2013/34/UE privind situațiile financiare, Directiva 2014/23/UE privind atribuirea contractelor de concesiune, Directiva 2014/24/UE privind achizițiile publice, Directiva 2014/25/UE privind achizițiile publice în domeniul utilităților, Directiva (UE) 2015/565 privind cerințele tehnice referitoare la țesuturi și celule umane și Directiva 2015/2203/UE privind cazeinele și cazeinații. „Clasarea celor 7 proceduri a fost decisă ca urmare a adoptării actelor normative care asigură transpunerea completă a respectivelor directive”, precizează MAE.
De asemenea, o altă cauză clasată a vizat conformitatea cu articolul 267 din Tratatul privind funcționarea UE a practicii autorităților judiciare naționale în materie de discriminare, iar Comisia Europeană a apreciat că respectiva practică este conformă dreptului UE.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.