BRAȘOV | Șofer prins cu peste 1 mg/l alcool în aerul expirat, la 3 dimineața, prin oraș

Un brașovean de 40 de ani este cercetat penal după ce polițiștii l-au oprit în trafic, în toiul nopții. Etilotestul a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Oprit pe strada Zizinului, la ora 03:00
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene Brașov au oprit pentru control, în noaptea de 4 octombrie, în jurul orei 03:00, un autoturism care circula pe strada Zizinului din municipiul Brașov.
La volan se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Brașov. Pentru că prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest.
Etilotestul a indicat 1,07 mg/l
Rezultatul testării a indicat 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma rezultatului, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
Dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





