FC BRAȘOV nu a primit licența pentru Liga 1
Chiar dacă acest lucru nu mai contează, întrucât „stegarii” nu mai au nici o șansă de a promova, Federația Română de Fotbal a anunțat că FC Brașov nu a primit licența pentru Liga 1.
„La data de 19 mai 2017, Comisia pentru acordarea licenței cluburilor – instanța de fond – a refuzat acordarea licenței de Liga I, pentru lipsa documentației complete de licențiere, conform art. 15 alin. 5 din Regulamentul național de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, ediția 2016, în temeiul art. 6, alin. 11, lit. l), următoarelor cluburi: Club Sportiv Fotbal Club Olimpia 2010 Satu Mare și Fotbal Club Brașov SA”, se arată într-un comunicat al FRF.
Totodată, dacă va rămâne în Liga 1, Pandurii Tg. Jiu va începe următorul campionat cu o penalizare de 3 puncte.
Au primit licență pentru ediția viitoare a Ligii 1 formațiile: Fotbal Club Viitorul SA; Fotbal Club FCSB SA; Dinamo 1948 SA; Fotbal Club CFR 1907 Cluj SA; Club Sportiv U Craiova SA; Asociația Fotbal Club Astra; Clubul Sportiv Municipal Studențesc Iași; Clubul Sportiv Gaz Metan Mediaș; Fotbal Club Voluntari SA; Asociația Fotbal Club Botoșani; Asociația Club Sportiv ACS Poli Timișoara; Club Sportiv Concordia Chiajna; Asociația Sport Club Juventus București; Asociația Club Sportiv SEPSI O.S.K. din Sfântu Gheorghe; Asociația Club Sportiv UTA „Bătrâna Doamnă”; Clubul Sportiv Mioveni; Asociația Fotbal Club Chindia Târgoviște; Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Tg. Jiu – deducere a 3 puncte din clasamentul sezonului regulat al Ligii 1, ediția 2017-2018; Asociația Fotbal Club ASA 2013 Târgu Mureș – deducere a 6 puncte din clasamentul sezonului regulat al Ligii 1, ediția 2017-2018 – deja retrogradată.
FOTO: Facebook FC Brașov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.