BRAŞOV. În 24 de ore, au fost împrăştiate prin oraş 160 de tone de material antiderapant
Cele două firme de deszăpezire care acţionează în oraş, Vectra şi Eurostrada, au scos pe şosele 14 utilaje, în ultimele 24 de ore, utilizând în total 160 de tone de material antiderapant, inclusiv pe drumul spre Poiana Braşov şi în staţiune, conform purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea.
„Până în această dimineață s-a acționat pe toate străzile principale, cele pe care circulă mijloacele de transport în comun, zonele mai înalte – de ex. CD Gherea, cartierul Șchei, podurile și pasajele, drumul spre Poiana Braşov și Poiana Braşov”, a precizat Sorin Toarcea. Dintre cele 14 utilaje care au acţionat în ultimele 24 de ore, 11 au fost ale companiei Vectra, cu acestea fiind împrăştiate 120 de tone de material antiderapant (astfel, pe stoc au mai rămas peste 680 de tone).
Eurostrada a acţionat cu trei utilaje şi a utilizat aproximativ 40 de tone de material antiderapant, astfel că mai are pe stoc aproximativ 40 de tone.
Amintim că Eurostrada acţionează în cartierele Tractorul, Bartolomeu, Stupini, zona str. Hărmanului – B-dul Gării – 13 Decembrie, iar Vectra în restul oraşului, inclusiv în Poiana Braşov.
Problemele legate de deszăpezire pot fi sesizate la dispeceratele companiilor, după cum urmează: la 0268-708062 – Vectra şi la 0268-311310 – Eurostrada.
Menţionăm că deszăpezirea Ocolitoarei Braşovului este asigurată de CNAIR.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.