Companiile din România trebuie să investească în oameni și să schimbe modul de salarizare
La ora actuală, companiile din țara noastră trebuie să investească în oameni, dar mai ales să schimbe modul de salarizare.
„România, în momentul de față, nu mai trebuie să rămână la același nivel de salarii, este clar. Investițiile făcute în oameni trebuie să existe. Angajatul îți va pleca din firmă din trei motive: primul este stresul – și este suficient să te uiți la ce trafic infernal este în București -, apoi că au șefi slab pregătiți și, în ultimul rând, din cauza salariului. Acestea sunt lucruri în care noi vrem să investim”, a declarat Felix Pătrășcanu, reprezentantul unei firme de curierat, la Forumul Serviciilor de Poștă și Curierat.
În opinia sa, paradigma afacerilor clasice se va schimba, iar clienții nemulțumiți de anumite servicii vor alege alte variante. Acest lucru va putea fi contracarat, însă, făcând investiții suficiente.
Reprezentanții companiilor de curierat și servicii poștale prezente pe piața din România s-au întâlnit astăzi, la București, cu oficiali ai autorităților de reglementare la un forum organizat cu sprijinul ANCOM, a Asociației Operatorilor de Curierat din România, Asociației Române a Magazinelor Online și al Asociației Române de Marketing Direct.
Discuțiile vizează teme precum: dezvoltarea pieței locale de curierat, soluții integrate pentru curieri, timpul de livrare și serviciile suplimentare oferite de curieri, provocările legate de lipsa de personal, defalcarea costurilor legate de plata cu numerar și de e-payment.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.