SÂNTION. Cine se veselește astăzi se veselește tot anul

Ziua de 7 ianuarie, prăznuită de Biserica Ortodoxă drept Soborul Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, este una plină de tradiţii şi obiceiuri în satele româneşti, în calendarul popular purtând numele de Sânt-Ion, Sântion de Iarnă; Simion Nebunul. Reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă, moment în care cetele de feciori, constituite în 6 decembrie, de Sf. Nicolae, se desfac. Se crede că în această zi s-a făcut lumea, de aceea trebuie să fie zi de mare bucurie.

Ziua Sfântului Ioan Botezătorul reprezintă punctul final al sărbătorilor de iarnă. Mai puţin importantă decât Boboteaza sau ajunul ei, sărbătoarea reprezintă, în afara respectării unor interdicţii ce ar putea influenţa bunul mers al vieţii individului (atacul lupilor, boli etc.), încheierea oficială a sezonului „alb”, deschis la Sf. Nicolae (6 decembrie). Este vorba de o singură lună de iarnă în adevăratul sens al cuvântului, redutabilă nu numai prin vicisitudinile iernii, ci şi prin concentrarea de sacralitate într-un ciclu de treizeci de zile de sărbători importante. În acelaşi timp, ziua de 7 ianuarie prezintă numeroase caracteristici de „cap de an”, aşa cum se observă adesea în cazul marilor sărbători creştine, fiecare dintre ele deschizând un ciclu, mai mic sau mai mare, de prescripţii rituale valabile pentru perioada imediat următoare, până în preajma unei noi mari sărbători. Ziua Sf. Ioan închidea în sine întregul an: etnologii remarcă în acest sens un obicei care se mai repetă de câteva ori în timpul anului, şi anume „carnavalul femeilor” – o enigmatică reprezentare a unor vechi ritualuri de iniţiere (noviciat, înfrăţire) feminine, care jalonează, în momentele calendaristice importante, întregul an, fiind o dovadă a unor relaţii sociale foarte vechi, păstrate de comunitate, în forme mai mult sau mai puţin alterate.

Patron al casei, protector al pruncilor

Sărbătoarea creştină a influenţat-o pe cea păgână atât prin ceremoniile de celebrare a celor care poartă numele sfântului (de aici, şi colindele specializate), cât şi prin fixarea în acest moment a zilei moaşei („Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor”). Sf. Ioan Botezătorul e patronul pruncilor, astfel că părinții îl serbează ca şi pe Sfânta Duminică, zicând că el i-ar apăra şi i-ar scuti de toate nenorocirile, mai ales ca să nu moară nebotezaţi. În Sf. Ioan Botezătorul multe sate numeroase familii „sântuiesc” pe Sânt-Ioan de patron al casei. Legendele spun că Simion cel Nebun ar fi mâncat laur când era băieţandru şi de-atunci a devenit nebun şi sfânt.
Una dintre legende povesteşte că atunci când Ioan Botezătorul a început procesiunea botezării, diavolii s-au arătat în număr foarte mare pe râul Iordanului, pentru a întrerupe ceremonia. Atunci însă Dumnezeu a poruncit preoţilor să sfinţească toate apele, astfel că diavolii au căzut sub gheţuri şi s-au înecat în apă. De aceea, se spune că dacă speli în această zi, dai drumul „necuraţilor” să intre în apă.
În ziua de Sântion de Iarnă se organizează Masa moaşei. Moaşa merge cu apă sfinţită şi cu un buchet din flori uscate şi frunze verzi de muşcată pe la „nepoate”, femeile pe care le-a ajutat să nască, spre a le invita la petrecere. Plocoanele aduse de fiecare mamă sunt aşezate pe masă, în jurul colacului. Ceremonia începe cu tămâierea „nepoatelor” şi aprinderea lumânării de pe masă. Colacul cel mare al moaşei este rupt în mai multe bucăţi şi împărţit „nepoatelor”, care îşi prorocesc, după pâinea primită (de la marginea sau de la mijlocul colacului, mai mare sau mai mică), dacă mai nasc sau nu copii, dacă aceştia vor fi fete sau băieţi. Urmează apoi petrecerea, cu mâncare şi băutură.

Iordăneala, Tontoroiul femeilor sau Ciurica

Iordăneala e un obicei ce se practică în ziua de Sf. Ioan, după ieşirea de la biserică. O tovărăşie de mai mulţi feciori împrumută de la preot busuioc şi-i cer o căldăruşă cu agheasmă de la Bobotează. Când iese lumea de la biserică, nu lasă pe nimeni să iasă, până nu-i iordănesc, adică îl iau pe braţe, îl ridică în sus de trei ori, dând nişte chiote în cor: „Hu!… hu!… hu!…” în semn de urare, apoi îl stropesc cu agheasmă. Oamenii uraţi le dau bani, cu care seara fac chef. Preotului feciorii îi duc o pasăre sau un purcel ca dar, precum şi o parte din câştig. Unii oameni se luptă cu iordănitorii. Se crede că astfel capeţi putere, pentru că iordănitorii sunt ajutaţi de Sf. Ioan, care dă putere şi celui care se luptă cu ei. Se spune că dacă un flăcău a fost iordănitor un an, trebuie sa continue trei ani la rând.
În altă parte obiceiul e numit Ciurică, fiind practicat de femei. Se adună mai multe şi, după ieşirea de la biserică, cer fiecărui bărbat câte o iordăneală, adică o sumă de bani, după putere, cu care seara se adună la un loc şi fac chef (petrecere cu mâncare, băutură şi lăutari) numai între ele, fără bărbaţi. Aceştia le lasă în pace, de teama Ciuricăi. În această zi, femeile se cred mai tari decât bărbaţii lor, lăsându-i chiar nemâncaţi, căci aceasta, zic ele, e într-un an o dată. Iordănitul femeilor (Tontoroiul femeilor) este o petrecere a nevestelor, organizată în ziua şi în noaptea Sf. Ion. Femeile se adunau la o gazdă, unde aduceau alimente şi băutură. După ce mâncau şi beau pe săturate, spunând că se „iordănesc”, cântau, jucau şi chiuiau toată noaptea. Dimineaţa ieşeau pe drum, unde îi luau pe sus pe bărbaţii ieşiţi întâmplător în calea lor şi-i duceau cu forţa la râu sau la o apă, ameninţându-i că îi aruncă dacă nu se răscumpără, de obicei cu o vadră de vin. Unele femei mergeau prin case şi-i stropeau cu apă pe cei pe care îi întâlneau. În unele sate, tinerele neveste erau integrate în comunitatea femeilor căsătorite printr-un ritual special, care cuprindea, printre altele, udatul cu apă la râu sau lac.

Tot sub semnul udatului cu apă

„Udatul Ionilor” (foto) are loc în Transilvania şi Bucovina. În Bucovina, la porţile tuturor care poartă acest nume se pune un brad împodobit, iar acesta da o petrecere cu lăutari. În Transilvania cei care poartă acest nume sunt purtaţi cu mare alai prin sat până la râu unde sunt botezaţi/ purificaţi. În centrul Transilvaniei, cei ce poartă numele de Ioan/Ion sau Simion sunt purtaţi prin sat în care trase de boi şi împodobite cu nenumărate ţesături decorative. Alaiul este condus de călăreţi în ţinută de mare sărbătoare, iar caii acestora sunt bogat împodobiţi cu valtrapuri ţesute şi podoabe de harnaşament.

Foto: Petre Dadu

Citiți și:

Sf. Proroc Ioan Botezătorul, „cel mai mare dintre sfinți”