Cultură

BRAȘOV. Al șaptelea an cu cruce de gheață

  • img-4848.jpg
  • IMG_4843_228656.JPG
 

Brașovul este probabil singurul mare oraș care are de câțiva ani cruce de gheață lângă o biserică, la praznicul împărătesc al Botezului Domnului.

Este deja al şaptelea an consecutiv, tradiţia apărută la iniţiativa preotului militar Constantin Ciobanu continuând la biserica Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”. De aseară, în faţa bisericii a fost aşezat simbolul creştinătăţii, tăiat din apă, adus din zona Glăjăriei (Râşnov) şi apoi sculptat de către credincioşii parohiei. „Este vorba despre Vasile Chisac şi familia sa, un credincios care locuieşte pe strada Morii, în apropiere de Academie. Este de loc din nordul Bucovinei, la fel ca mine. În zona Moldovei şi a Bucovinei, toate bisericile au în ziua Botezului Domnului cruci de gheaţă, chiar şi când este mai cald afară, se respectă această tradiţie. Tradiţia, care vine de fapt din Rusia, din Siberia, era ca în ziua acestui mare praznic împărătesc toată suflarea satului să meargă la apă în apropiere şi să se sfinţească apele. Şi cum acolo erau geruri mari, se făcea o copcă în gheaţă, în formă de cruce, care este sfinţitoare, pentru a lua apă și a face Agheasmă Mare. Este extraordinar cum lucrează harul în aceste zile sfinte şi schimbă firea apelor. Am aşezat crucea din această seară deja și va rămâne până se va topi, pentru a o avea cât mai mult, căci ea ocroteşte biserica şi credincioşii de incendii devastatoare şi de alte necazuri mari. Totodată, ne inspiră să ne gândim acum mai mult la suflet, la partea spirituală”, a explicat preotul militar Constantin Ciobanu.
Obiceiul tăierii crucilor de gheaţă datează de câteva secole, însă este mai puţin întâlnit în oraşe şi îşi are originile în satele din nordul ţării. În comunităţile unde este deja bine înrădăcinată tradiţia, slujba din Ajun şi cea din ziua de Bobotează are loc lângă o fântână, lângă un pârâu sau lac. Crucile de gheaţă sunt lăsate, de cele mai multe ori, în curţile bisericilor, până sunt topite de razele soarelui. Astăzi, după slujba de sfinţire a apei va fi sfinţită şi crucea, iar apoi preotul va trece la stropirea cu Agheasmă a spaţiilor din Academie. Odată cu sfinţirea apei vor fi eliberaţi şi porumbeii aduşi de un tânăr din Zizin, pentru al patrulea an consecutiv la bisericuţa de lemn a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”.

Citiți și:

Botezul Domnului – ziua în care se arată Dumnezeu


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button