Botezul Domnului – ziua în care se arată Dumnezeu

Botezul Domnului sau Boboteaza din 6 ianuarie este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici, fiind vorba de retrăirea momentului în care Mântuitorul a fost botezat de Ioan în apele Iordanului, la vârsta de 30 de ani, înainte de a începe activitatea sa publică de propovăduire. Biserica mai numeşte Boboteaza şi „Arătarea Domnului”, „Dumnezeiasca Arătare” sau „Epifania”, care provine din limba greacă şi înseamnă „arătare”, „descoperire”, „revelare” (de fapt, romano-catolicii sărbătoresc în 6 ianuarie Epifania, iar în prima duminică de după, Botezul Domnului).

Boboteaza a fost sărbătorită încă de la început în ziua de 6 ianuarie, multă vreme împreună cu Crăciunul/Naşterea Domnului (lucru rămas până astăzi în practica Bisericii Ortodoxe Ruse, a Bisericii Armene şi a celorlalte biserici necalcedoniene). Din secolul al IV-lea a fost adoptată şi în Biserica apuseană, fiind cunoscută şi ca „Sărbătoarea celor trei magi”. Tot atunci au fost despărţite cele două mari sărbători: 25 decembrie fiind data stabilită pentru prăznuirea Naşterii Domnului, ca în Apus, şi 6 ianuarie pentru Bobotează.
Evenimentul Botezului este descris de către toţi evangheliştii. Matei ne relatează că Iisus s-a dus din Galileea la râul Iordan, unde boteza Ioan Botezătorul, cerând să fie şi el botezat. Ioan, cutremurat, i-a spus: „Eu am trebuinţă să fiu botezat de tine şi tu vii la mine”, iar la răspunsul lui Iisus, că aşa se cuvine, Ioan L-a botezat. Cum Iisus, fiind Om şi Dumnezeu în acelaşi timp, nu avea păcate care trebuiau spălate prin botez, alta este semnificaţia: prin Botezul în Iordan, nu Iisus se sfinţeşte, ci, dimpotrivă, El curăţeşte şi sfinţeşte Creaţia, mânjită prin căderea în păcat. Prin Botezul Său, Iisus readuce în lumea creată Duhul Sfânt, pe care omenirea îl pierduse la izgonirea din Rai a primilor oameni.

Epifania sau Teofania

În limbaj teologic, Botezul Domnului se mai numeşte şi Epifanie (mai ales în Biserica Romano-Catolică) sau Teofanie, termeni proveniţi din greacă şi care înseamnă apariţia, revelarea lui Dumnezeu. Aceasta, deoarece, în momentul în care Iisus a fost botezat, oamenilor le-au fost revelate concomitent Sfânta Treime şi divinitatea Mântuitorului: Cerurile s-au deschis, Duhul Sfânt S-a pogorât sub forma unui porumbel deasupra capului lui Iisus şi s-a auzit vocea Tatălui, mărturisindu-L pe Fiul Său: „Acesta este Fiul meu cel iubit, întru Care am binevoit. Pe Acesta să-L ascultaţi”. Astfel, S-a descoperit în chip văzut oamenilor Sfânta Treime: Dumnezeu-Tatăl, Dumnezeu-Fiul şi Dumnezeu-Sfântul Duh.
Scufundarea în apa Iordanului prevesteşte Moartea şi Învierea lui Iisus. Altfel zis, prin botez este omorât şi îngropat Omul Vechi, pentru a învia ca Om Nou, în-Dumnezeit. De aceea, în icoana clasică a Botezului Domnului, malurile Iordanului sunt înălţate, ele cuprinzându-L pe Iisus ca un mormânt. Din acelaşi motiv, botezul copiilor se face prin trei afundări în apă, semnificând cele trei zile petrecute în mormânt de către Mântuitor, dar şi în numele celor trei persoane ale Sfintei Treimi.

Cum se foloseşte Agheasma Mare

Potrivit tradiţiei, la Bobotează se săvârşesc două slujbe de sfinţire a apelor – „Agheasma Mare”, care are semnificaţia simbolică de act de regenerare cosmică (pământul primeşte germenii noii creaţii, transfigurată prin sfinţirea apelor). Prima slujbă s-a săvârşit aseară, la slujba de Vecernie şi Litie din ajunul praznicului, iar preoţii folosesc Agheasma Mare la sfinţirea caselor şi a celor ce locuiesc în ele. A doua slujbă, mult mai amplă, are loc chiar astăzi. Cu Agheasma Mare făcută cu acest prilej, sunt stropiţi credincioşii participanţi la slujbă şi biserica. Tot din această Agheasmă Mare, credincioşii iau acasă, în sticle sau alte recipiente curăţate cu grijă în prealabil, pentru a le folosi tot anul, până la Boboteaza viitoare. În ultimii ani, prin oraşe, bisericile o îmbuteliază în sticle speciale, etichetate şi sigilate.
Agheasma Mare se bea dimineaţa, pe nemâncate, înainte de Anafură, timp de opt zile, de astăzi. În zilele când ne împărtăşim, Agheasma Mare se ia după Împărtăşanie. În restul zilelor, se ia Agheasmă Mică, înainte de Anafură. Poate fi luată, însă, şi în restul anului, în timpul posturilor sau la marile sărbători. Agheasma Mare poate fi administrată bolnavilor oricând, după cum poate fi folosită ca factor purificator pentru stropitul locuinţei, al gospodăriilor sau al animalelor. Nu se pune busuioc în Agheasmă, fie ea Mare sau Mică. Totuşi, un fir de busuioc poate fi legat de gâtul sticlei, pentru a o deosebi de restul recipientelor. Dacă este ţinută în sticle curate şi bine închise şi dacă nu se bea direct din sticlă, Agheasma Mare se păstrează proaspătă ani de zile.

Citiți și:

BRAȘOV. Al șaptelea an cu cruce de gheață