Post aspru și interdicții în Ajunul Bobotezei

Ajunul Bobotezei este considerată prima zi de post negru din an, în care nu se mănâncă şi nu se bea nimic, fiind urmată de Botezul Domnului (Bobotează) şi de ziua Sfântului Ioan, care încheie ciclul sărbătorilor de iarnă. Serbările Bobotezei ţin trei zile: pe 5 ianuarie, în ajun, se ţine post negru, se sfinţeşte casa, iar fetele nemăritate îşi pot visa ursitul. În ziua Bobotezei, se sfinţesc apele, iar pe 7 ianuarie e ziua Sfântului Ion Botezătorul.

În ajunul Bobotezei (de fapt, la oraşe, dată fiind mărimea parohiilor, s-a început de dinaintea Anului Nou), preotul, însoţit de dascăl şi un grup de copii, umblă din casă în casă cu crucea şi sfinţeşte cu agheasmă din mănunchi de busuioc toate camerele şi acareturile gospodăriei. Se spune că apa sfinţită are puteri miraculoase: alungă spiritele rele, bolile şi nu se strică niciodată. De aceea, Boboteaza este o sărbătoare a apei care se sfinţeşte.

Nu se spală rufe, nu vă certați, nu dați cu împrumut

Conform tradiţiei, din 5 ianuarie gospodinele trebuie să renunţe la spălat rufe pentru că se consideră că apa este sfinţită şi nu trebuie aruncată. Şi tot începând din ajun, timp de trei zile, cât se sărbătoreşte Boboteaza, amânaţi certurile în casă şi accesele de generozitate: nu se dă nimic cu împrumut, pentru că se dă belşugul din casă.
La sate, înainte de aprinderea focului, se strâng cenuşa din sobă şi gunoiul din casă, se păstrează până în primăvară, când se presară pe straturile cu legume, despre care se crede că vor fi mai rodnice.

Se posteşte ca în Vinerea Mare

Ajunul Bobotezei se celebrează prin post negru. În noaptea dinaintea Bobotezei se deschid cerurile şi Dumnezeu îndeplineşte rugăciunile celor care au privegheat şi au postit. Mai ales fetele şi flăcăii de însurat ţin această zi ca să-şi ghicească ursitul. În ajunul Bobotezei se pregăteşte o masă asemănătoare cu masa de post din ajunul Crăciunului, Boboteaza fiind de altfel numită în popor şi Crăciunul mic. Până la sosirea preotului cu Iordanul sau Chiraleisa, nimeni nu se atinge de mâncare iar, imediat după sfinţirea mesei, parte din bucate sunt adăugate în hrana animalelor pentru „a fi protejate de boli şi pentru a fi bune de prăsilă”. Altădată, după ce preotul rostea Troparul Botezului şi stropea cu agheasmă în casă şi pe gospodari, era invitat să se aşeze pe laviţă. Sub lăicerul de pe laviţă erau aşezate, din timp, boabe de porumb – „ca să stea cloştile pe ouă” – şi busuioc – „ca să vină peţitorii”.

Fetele care cad pe gheaţă se vor căsători în acest an

Străbunii spun că în dimineaţa Ajunului de Bobotează, dacă pomii sunt încărcaţi cu promoroacă, aceştia vor avea rod bogat. Fetele de măritat obişnuiesc ca în cele trei zile cât se sărbătoreşte Boboteaza să îşi pună sub pernă fire de busuioc sfinţit din mănunchiul cu care preotul a stropit prin casă. În acest fel îşi vor afla ursitul. De asemenea, tradiţia populară spune că fetele care cad pe gheaţă se vor căsători în acest an.
În ajunul Bobotezei, la miezul nopţii, fetele iau lumânarea, o lipesc de un pahar cu apa, în care aruncă verigheta unei femei măritate care are primul copil băiat. Duc paharul într-o cameră întunecoasă, aprind lumânarea, iar inelul din fundul paharului le arată chipul alesului sau ursitei.
Se mai pun într-o farfurie cu apă două lumânări: a fetei şi a alesului inimii. Dacă lumânările pluteau una spre cealaltă întâlnindu-se, înseamnă că fata se va căsători cu cele care îl iubeşte.
Fetele pregătite de măritiş leagă pe inelar fir roşu de mătase, numără parii de la gard, scot diferite obiecte de sub farfurii, ghicesc în oglindă, răscolesc în focul din vatră pentru a ieşi scântei: „Cum sar scânteile din jăratic, aşa să scânteie şi inima lui; şi nu înteţesc focul, ci înteţesc inima lui!”.