BRAȘOV. Trenul Regal poate fi vizitat astăzi în patru gări din județ
Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu, însoțiți de Principesa Maria, iau parte la călătoria anuală a Trenului Regal de 1 Decembrie, pornind de la Gara Sinaia până la Gara Sibiu. Călătoria a început ieri şi se va încheia astăzi, la Sibiu, pe parcurs făcând popas prin mai multe gări, dintre care patru în județul Brașov, unde poate fi vizitat.
Călătoria cu Trenul Regal din acest an este dedicată aniversării a 150 de ani de la întemeierea Casei Regale a României și promulgării Constituției din 1866. În Trenul Regal sunt prezente Familiile Regale ale Belgiei și Bulgariei. Invitații de onoare ai Custodelui Coroanei vor fi Majestățile Lor Regele Simeon al II-lea și Regina Margarita ai bulgarilor, precum și Alteța Sa Regală Principele Lorenz al Belgiei.
În tren sunt invitați elevi olimpici, profesori, personalități ale societății civile, autorități locale ale comunităților vizitate și jurnaliști.
Familia Regală invită toți locuitorii din orașele Sinaia, Bușteni, Predeal, Brașov, Codlea, Făgăraş, Avrig şi Sibiu să ia parte la acest eveniment care onorează unul dintre cele mai importante acte ale istoriei noastre moderne, Marea Unire.
Trenul Regal a sosit in Gara Regală din Sinaia de ieri, unde a putut fi vizitat timp de două ore.
Trenul Regal va sosi, în această dimineață de 1 decembrie 2016, în Gara din Buşteni, la ora 10.36. Trenul va opri pentru 17 minute. Accesul publicului este liber.
Programul prin județul Brașov:
Gara din Predeal, la ora 11.08. Trenul se va opri pentru 17 minute.
Gara din Braşov, la ora 12.02. Trenul se va opri pentru 22 de minute.
Gara din Codlea, la ora 12.42. Trenul se va opri timp de 10 minute.
Gara din Făgăraş, la ora 13.52. Trenul se va opri timp de 30 de minute. Cu ocazia opririi la Gara din Făgăraş, Familia Regală va vizita, în holul gării, expoziţia de fotografie „Casa Regală a României în imagini”, realizată de artistul fotograf Daniel Angelescu.
De aici, trenul regal va porni spre Avrig, unde va ajunge la ora 15.23. Trenul se va opri timp de 26 de minute. Familia Regală va vizita, în holul gării, expoziţia de fotografie aniversară a 125 de ani de la punerea pietrei fundamentale a Gării din Avrig şi deschiderea festivă a lucrărilor de construcţie a căii ferate Sibiu-Avrig-Făgăraş-Braşov.
Gara din Sibiu – ora 16.35, unde Trenul Regal va putea fi vizitat între orele 17.00 – 18.30.
„Toți cei care vor dori să întâmpine Familia Regală și să vadă Trenul Regal în gara orașului lor sunt bineveniți”, au transmis organizatorii.
Citiți și:
BRAȘOV. Autoritățile vă invită la sărbătorirea Marii Uniri
Și Google sărbătorește Ziua Națională a României
Update BRAȘOV. Ce au pregătit Junii pentru Ziua Națională
BRAŞOV. Petreceri folclorice de 1 Decembrie
BRAȘOV. Primăria a alocat 15.000 de lei pentru ceremoniile de 1 Decembrie
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.