Cultură

BRAŞOV. „Lasă-mă să explic”

 

Sub titlu „Let me explain”, un concert de muzică contemporană reuneşte la Braşov artişti cu cariere internaţionale.

Braşovenii sunt invitaţi la Centrul Cultural „Reduta” concertul „Let me explain!” – primul spectacol de muzică contemporană, dintr-o stagiune care se va încheia în primăvara anului viitor. „Deja în numeroase oraşe importante ale ţării – Bucureşti, Craiova, Timişoara, Cluj, Bacău – se desfăşoară anual festivaluri de muzică contemporană, iar această stagiune are menirea de a pregăti organizarea unui astfel de  festival şi la Braşov în anii ce urmează. Noua conducere a Facultăţii de Muzică din Braşov a revitalizat colaborarea cu alte instituţii culturale relevante din oraşul nostru – Centrul Multicultural al Universităţii  Transilvania, Centrul Cultural Reduta, Filarmonica braşoveană şi intenţionează să stimuleze iniţierea unui proiect cultural de anvergură, pe filiera Darmstadt-Kronstadt, un festival de muzică contemporană de ultimă avangardă”, au precizat organizatorii.  
Seria concertelor este deschisă de un proiect de autor, al compozitorului braşovean Laurenţiu Beldean (foto), care revine în oraşul natal după ce a străbătut Europa, fiind interpretat în prestigioase evenimente în străinătate la Salzburg, Berlin, Viena, dar şi în festivalul de muzică contemporană de toamnă Meridian, din Bucureşti.
Ansamblul-atelier „KlanFar-Kommentar”, reunit de profesorul şi compozitorul Laurenţiu Beldean, va interpreta Gaped voices – pentru pian, Let me explain! – pentru cvintet de clarinete şi percuţie, Stupore. Urmuz…in Memoriam – pentru pian, instalaţie şi bandă, De(s)figuration(s). Mal Fünf – pentru oboi, trombon, pian, bandă şi video. Spectacolul multimedia încorporează teatru instrumental contemporan, performance, klang-instalation şi a fost gândit şi pus în scenă de braşoveanul Laurenţiu Beldean.
Interpreţii sunt invitaţi de marcă din străinătate, care şi-au construit cariere de succes în Anglia, Austria, Belgia şi Germania. Astfel, îi veţi putea vedea pe Adrian Suciu (pian), Cristina Ordean (oboi), Barrie Webb (trombon), Diana Diaconescu şi Valentin Cernat (instalaţie), Iulian Rusu şi Jeno Iszak (clarinet), Mihai Pintenaru (clarinet piccolo), Bogdan Mavroean şi Marius Oprea (clarinet bas) şi Ovidiu Nauncef (percuţie).
Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button