BRAŞOV. Etnovember a ajuns la „majorat”! Ce au pregătit organizatorii pentru anul acesta
Cea de-a XVIII-a ediţie a festivalului Etnovember va începe sâmbătă la Braşov, cu o serie de expoziţii organizate la Aula Universităţii. Festivitatea de deschidere va avea loc la orele 13.00, în prezenţa Ambasadorului Regatului Belgiei în România, Thomas Baekelandt, după care braşovenii vor putea admira 20 de expoziţii, iar seara o vor putea petrece la concertul „It’s a long way to Transylvania”, dedicat aniversării a 25 de ani de la înfiinţarea Mediatecii Universităţii Transilvania Braşov.
Evenimentele din cadrul festivalului vor continua duminică şi luni.
Astfel, duminică, la Bastionul Ţesătorilor va fi Târgul Medieval, unde vizitatorii vor găsi prinţese, cavaleri, artizani, dar şi covrigi, turtă dulce, mici, vin fiert şi alte bunătăţi. Deschiderea festivă va avea loc la orele 13.00.
La orele 17.00, se va coborî cu torţe de la Bationul Ţesătorilor în Piaţa Sfatului, unde de la orele 17.30 trupa Hypnosis va susţine un show pirotehnic.
Luni, în ultima zi de festival, va avea loc Maratonul de Poezie, la Facultatea de Litere. De asemenea, la Casa Baiulescu va fi jucată piesa de teatru „Cum se zice”. Festivalul se va încheia cu concertul de pian şi voce Norbert Detaeye (Belgia), programat la orele 20.30, la Centrul Multicultural al Universităţii.
În cadrul festivalului va avea loc şi lansarea cărţii „Vision of Safety”, coordonată de conf. dr. Arthur Olah, fiind vorba despre un Ghid de securitate la incendiu, rezultat în urma unor cercetări efectuate în cadrul Universităţii Transilvania. Ghidul a fost tipărit în 100 de exemplare şi va fi vândut la librăria Universităţii. Bugetul pentru realizarea acestui ghid a fost de 15.000 de lei. Printre altele, în carte se pot găsi informaţii despre legislaţia în domeniu şi rezultatele cercetărilor (analize făcute pe fumul emanat de diferite materiale).
Finanţare din partea Primăriei Braşov
Festivalul este organizat de Universitatea Transilvania Braşov, cu sprijinul Primăriei Braşov, care a susţinut financiar proiectul cu 35.000 de lei, prin Ghidul de finanţare a proiectelor culturale, după cum a informat viceprimarul Costel Mihai. Valoarea totală a proiectului este de 45.000 de lei.
„Această ediție jubiliară se bucură de prezența unei numeroase delegații din Belgia: 30 de persoane, printre care se află Norbert Detaeye împreună cu șase muzicieni, precum și Frank Beke, fost primar în Ghent (Gand), și el un bun cunoscător al Brașovului, implicat activ în schimburile culturale dintre orașele noastre. De asemenea va fi prezent profesorul Thomas Gronegger cu un grup de 10 designeri din Austria, în cadrul parteneriatului dintre Universitatea Transilvania și New Design University din Austria, precum și profesorul Valeriu Podborschi de la Universitatea Tehnică a Moldovei din Chișinău, cu un grup de tineri designeri”, au precizat organizatorii evenimentului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.