112

Accident în lanţ pe Valea Oltului!

 

Patru autoutilitare au fost implicate într-un accident, în această dimineaţă, pe DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu (pe Valea Oltului).
Accidentul a avut loc în jurul orelor 8.30, la intrare pe viaductul Cârligu Mic, la km 200+100 de metri.

„Conform primelor cercetări, conducătorul unei autoutilitare nu a păstrat o distanţă suficientă în mers, a lovit din spate o altă autoutilitară, pe care a împins-o în alta, aflată în faţă (în coloană, la semafor). Apoi, autoutilitara (al cărei conducător nu a păstrat distanţa) a ricoşat pe sensul opus şi a acroşat o a patra autoutilitară”, au precizat reprezentanţii Infotrafic din cadrul Poliţiei Române.

Întrucât în zonă plouă torenţial, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu viteză adaptată, iar cei care încheie coloana formată în zona viaductului să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei care se apropie din spate să frâneze din timp.

„Amintim că, pe DN7 Râmnicu-Vâlcea – Sibiu, până în data de 1 decembrie 2016, pentru a se permite executarea lucrărilor de consolidare a viaductului Cârligu Mic, circulația rutieră se desfăşoară restricționat, pe o bandă, alternativ (pe toată lungimea viaductului, între kilometrii 200+615 – 201+015)”, au adăugat reprezentanţii Infotrafic.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button