Comisia Europeană a fost sesizată cu privire la plafonarea tarifelor RCA
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a anunțat, astăzi, că a sesizat Comisia Europeană cu privire la plafonarea tarifelor RCA decisă, în 2 noiembrie 2016, de Guvernul României.
„În primul rând, plafonarea tarifelor RCA încalcă un principiu de bază prevăzut de Constituția României, cel al unei piețe libere, concurențiale, iar membrii UNSAR analizează în acest moment cele mai bune variante de a acționa împotriva acestei prevederi. UNSAR a sesizat deja Comisia Europeană cu privire la încălcările Directivei 2009/138/CE și ale Tratatului de funcționare al Uniunii Europene, existând premisele ca România să fie sancționată pentru încălcarea legislației comunitare”, se arată în comunicatul de presă al UNSAR.
În aceste condiții, UNSAR consideră că, în urma măsurilor adoptate de Guvern, pierderile societăților de asigurare „vor crește și nu se vor limita doar la cele șase luni prevăzute pentru plafonare de Ordonanța de Urgență 54/2016, ci își vor face simțite efectele pe o perioadă mult mai lungă, greu de estimat, dat fiind specificul asigurării RCA”.
După încheierea perioadei de plafonare, probabil că pe piața asigurărilor vor exista din nou dezechilibre, în condițiile în care se va reveni la tarife sustenabile.
Citiți și:
Tarifele de primă maxime pentru RCA, adoptate de Guvern. Vezi lista
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică noile tarife RCA
Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat tarifele maxime de prime RCA
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.