Cultură

BRAȘOV. Astăzi ar trebui să se joace la teatru piesa „Dansând în noapte”. Trei dintre actori refuză să urce pe scenă dintr-un motiv jignitor pentru brașoveni

 

Începând de la orele 19.00, pe scena Teatrul Sică Alexandrescu, la sala mare, este programat spectacolul „Dansând în noapte”, în regia lui Vlad Massaci. Din distribuție fac parte Mădălina Ciotea, Bianca Zurovski, Marius Cordoş, Maria Gârbovan/Simona Pop, Gabriel Costea, Mirela Borş, Claudiu Mihail, Vlad Pavel, Relu Siriţeanu și copilul Vlad Ţigănuş.

Doar că, după aproape o lună de la declanșarea „crizei” la teatru, timp în care au fost suspendate toate spectacolele (începând cu 29 septembrie), și cel din această seară este pus sub semnul întrebării, trei dintre actori, din grupul protestatarilor (Cordoș, Gârbovan și Mihail), anunțând că refuză să joace, pe motiv că… nu s-au vândut destule bilete.

În condițiile în care ieri încă nu se puseseră în vânzare biletele pentru spectacolul de astăzi, doar câțiva brașoveni au trecut pe la teatru să întrebe și să cumpere bilete. Mai exact, până la ora 18.00, s-au vândut 20 de bilete, potrivit surselor noastre din interiorul instituției.

Anunțată despre această situație, noul director interimar, Viorica Geantă-Chelbea ne-a declarat că, dacă actorii cu pricina persistă în decizie, va lua măsuri: „Am dat dispoziție ca spectacolul, programat cu multă vreme în urmă, să se țină, indiferent de numărul spectatorilor din sală. Nu au decât să considere că fac repetiție cu public, mai ales că trupa va pleca în această seară la București cu această piesă, pentru un festival. Cei care vor refuza să aplice dispozițiile mele vor da declarații pe propria răspundere și vor suferi rigorile legii, pentru că sunt hotărâtă să iau măsuri”. 

 citește și

BRAŞOV. Teatrul are un nou director interimar: Viorica Geantă Chelbea


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button