Al cui e teatrul din Brașov? (II)

Scriam că, în opinia mea, „colectivul de protestatari” (9 sau 13 persoane, depinde cine numără…) nu este singurul vinovat de a fi transformat Teatrul „Sică Alexandrescu” în scena unui penibil spectacol de circ. O vină poate mai mare o au autoritățile locale, în subordinea cărora se află numita instituție de cultură și care au permis, prin pasivitate, să se ajungă în această situație.

Până la suspendarea spectacolelor, au fost destui ani în care se știa că mocnește ceva în acest teatru. Ce-au făcut Primăria și Consiliul Local atunci când le-au ajuns la urechi unele acuze, referitoare, de pildă,  la faptul că fostul director vine doar 2-3 zile pe lună la Teatrul din Brașov – locul său de muncă, la urma urmei – și că aici a montat doar câteva spectacole, însă a găsit vreme ca la alte teatre, din diverse colțuri ale țării, să monteze câteva zeci? Or, asta înseamnă că nu i-a plăcut să-și facă meseria aici! La fel, ce-au făcut autoritățile locale când s-a afirmat că d-na secretar literar al teatrului vine și mai rar – cam o dată pe lună – la locul său de muncă de la teatrul brașovean? Nimic! Și-au făcut urechile toacă și au lăsat lucrurile în voia lor! Cum au reacționat la situația ridicolă în care a fost pus teatrul din Brașov la Festivalul de Dramaturgie, când fostul manager a fost și organizator, și premiant, uneori cu piese regizate la alte teatre decât cel unde era angajat? La fel, nimic! Ce-au făcut autoritățile locale atunci când unii angajați au transformat teatrul în spațiu de cazare și loc de ținut chefuri? Nimic!

Așa încât nici nu-i de mirare că s-a ajuns unde s-a ajuns, iar teatrul a fost confiscat, practic, de câțiva angajați, în disprețul legii, al contribuabililor din banii cărora este subvenționată activitatea acestei instituții, al celorlalți angajați și al publicului care ar vrea să fie spectator în sală, dar „colectivul de protestatari” nu-i dă voie. De ce nu-i dă voie? Păi, din cauză că membrii acestui „colectiv” nu sunt de acord cu rezultatul unui concurs, fără a avea căderea să se pronunțe (ei sunt doar angajați, la urma urmei, iar angajații, îndeobște, nu-și aleg șefii) și fără a putea indica vreo lege care să fi fost încălcată în organizarea acestuia.

Să facem un mic exercițiu de imaginație: să presupunem că unul dintre protestatari ar fi patronul unui teatru, ar face concurs pentru desemnarea unui manager și l-ar numi în funcție pe câștigător. Imediat, s-ar trezi că unii dintre angajații săi ar bloca funcționarea acelui teatru, pe motiv că nu le convine noul manager și pretind pe cineva agreat de ei, „Messi și Ronaldo” ai teatrului mondial. Preferabil fără concurs, că ăsta e pentru vulg, nu pentru valori interplanetare. Ce credeți că ar face acel patron? I-ar lăsa să închidă teatrul, să facă circ, să se victimizeze? Sau i-ar concedia urgent, recomandându-le să se angajeze pe Broadway, la Londra, Sydney ori în alte părți demne de inegalabilul lor talent? Însoțind, eventual, acest îndemn, și cu o acțiune în instanță, unde ar cere daune aferente pagubei produse în perioada în care acei angajați au închis teatrul, cu de la ei putere…