Cultură

BRAŞOV. Negocieri fără sfârşit la teatru pentru numirea unui director interimar

 

Azi ar fi trebuit numit un director interimar la Teatrul Sică Alexandrescu, în urma demisiei de miercuri a noului manager care a câştigat concursul, Dan Marius Zarafescu.

Însă, numirea a fost amânată până luni, pentru că „părţile” – grupul protestatarilor, format din nouă actori şi grupul sindicaliştilor format de 84 de angajaţi – nu s-au înţeles asupra celei mai potrivite persoane care să preia „frâiele” teatrului până la organizarea şi finalizarea altui concurs de manager. Discuţiile aprinse au avut loc, azi în jurul prânzului, şi s-au întins timp de mai bine de două ore, în faţa viceprimarului Mihai Costel, ca reprezentant al ordonatorului de credite, care i-a chemat la consultări în acest sens.

O soluţie ar fi fost actriţa Viorica Geantă Chelbea, în favoarea căreia s-au strâns aproape 60 de semnături din totalul de 84, câţi angajaţi ai teatrului sunt înscrişi şi în Sindicat. Propunerea nu a fost agreată de tabăra adversă, a protestatarilor, opinie de care viceprimarul Mihai Costel a ţinut cont.

Protestatarii au propus să fie reaşejată pe poziţie Mariana Hudişteanu, director interimar până zilele trecute, care s-a declarat pe faţă susţinătoarea actorilor protestatari şi care a blocat activitatea din teatru prin oprirea de la vânzare a biletelor, ceea ce a dus loa suspendarea spectacolelor din data de 29 septembrie.

Această variantă a fost respinsă categoric de viceprimarul Costel Mihai, aducând şi argumentele necesare, aceleaşi pe care le-am expus şi noi în Transilvania Expres în ediţiile anterioare. A doua propunere a grupului de protestatari la această şedinţă, actorul Bogdan Nechifor, nu a fost pe placul sindicaliştilor. Nici varianta propusă chiar de viceprimar, ca o persoană din Primărie să preia sarcina interimatului până după concursul de manager, nu a primit „avizul” protestatarilor.

Pentru că discuţiile aprinse nu au avut ca finalitate o propunere agreată de toate părţile, viceprimarul a promis că până luni va lua o decizie cu privire la persoana care să se ocupe de teatru în perioada următoare.

Ca urmare, şi speranţele că spectacolele ar putea fi reluate s-au năruit. În continuare puţinii protestatari refuzâ să presteze actul artistic pentru care au fost angajaţi, ţinându-i departe de scenă şi pe ceilalţi angajaţi ai teatrului, peste 80 la număr.

citeşte şi

Al cui e teatrul din Brașov? (I)

BRAȘOV. Circul continuă la Teatrul Sică Alexandrescu, deși directorul contestat de actorii protestatari și-a dat demisia


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button