112
ATENŢIE. Traficul rutier pe DN 10 Buzău – Braşov este ÎNCHIS
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează că traficul rutier pe DN 10 Buzău – Brașov este oprit pe ambele sensuri în zona localității buzoiene Siriu. Ploile însemnate cantitativ au determinat căderi de pietre de pe versanți în zona respectivă. Poliţiştii recomandă folosirea rutelor ocolitoare:
– pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone ruta este Buzău – DN 10 – Cislău – DJ 102B – Vălenii de Munte – DN 1A – Cheia – Săcele – Brașov
– pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone ruta este Buzău – DN 1B – Ploiești – DN 1A – Brașov.
Update. Circulația rutieră pe DN 10 Buzău – Brașov s-a reluat pe un fir alternativ.
Foto: arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.