Ministrul Agriculturii: „Românii trebuie să-și schimbe comportamentul alimentar”
Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat, astăzi, într-o conferință de specialitate, că românii trebuie să își schimbe comportamentul alimentar, în condițiile în care frigiderele acestora sunt pline cu produse care expiră fără a fi consumate.
„Din păcate, la români s-a constatat o obișnuință în a-și umple frigiderul și, după un timp, să se constate depășirea termenului de valabilitate înainte de consum. Recunosc, și mie mi s-a întâmplat acest lucru. Deci, trebuie să ne schimbăm comportamentul alimentar”, a arătat Achim Irimescu.
Spre deosebire de România, în țările vestice există asociații care se ocupă de redistribuirea alimentelor aflate în apropierea termenului de expirare, la prețuri modice, pentru categoriile defavorizate.
Drept urmare, la ora actuală se caută soluții pentru stoparea risipei. „Sigur, trebuie să gestionăm foarte bine și termenele la care expiră alimentele, dar și comportamentul nostru ca și consumatori”, a explicat oficialul.
Achim Irimescu a participat la conferința de lansare a campaniei de responsabilitate socială „Reducem risipa alimentară. Prețuim hrana”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.