Brașov. Sărbătoarea ceangăilor, în Săcele

În acest an, în Săcele, județul Brașov, „Zilele Sfântul Mihail” îşi serbează jubileul de 20 de ani, manifestările desfășurându-se în perioada 21 – 25 septembrie. Vor avea loc mai multe evenimente: teatru, seară de jazz, un eveniment de gală, concerte, degustare de vinuri, campionat de mini-fotbal, activităţi pentru copii, precum și activităţi religioase. Duminică va fi o slujbă ecumenică organizată de parohiile maghiare din Săcele, continuând cu tradiţionala paradă a căruţaşilor ceangăi. Populaţia ceangăiească va defila pe căruţe împodobite, plecând din trei direcţii spre centrul localităţii, după care urmează sărbătoarea câmpenească.
Sărbătoarea e cea mai mare festivitate anuală a etnicilor ceangăi din cele Şapte Sate Săcelene și are ca scop promovarea tradițiilor specifice maghiarilor din zonă. „Sărbătoarea are origini religioase, şi a fost iniţiată de creştinii romano-catolici din Săcele, pentru a sărbători pelerinajul de Sfântul Mihail şi hramul primei biserici atestate documentar a ceangăilor din Săcele. Parohia şi biserica au fost în Cernatu (biserica mamă), iar localitatea la vremea respectivă se numea Sfântul Mihai (Villa Sancti Michaelis) prima atestare documentară bisericească provenind din anul 1427. De altfel, întreaga comunitate săceleană sărbătorește anul acesta 650 de ani de la prima atestare documentară. Este vorba de un document din timpul domniei Regelui Ungariei Ludovic (cel Mare) de Anjou datat 16 mai 1366 care amintește de patru din cele șapte sate săcelene“, se arată într-un comunicat.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

