BRAȘOV. Începe școala, deci participați activ la siguranța în școli!
Pentru fiecare elev, părinte şi cadru didactic, un nou an de învăţământ reprezintă o nouă provocare. Siguranţa în unităţile de învăţământ constituie, şi pentru acest nou an şcolar, o prioritate pentru Poliţia Română, anunță reprezentanții acestei instituții. Activităţile desfăşurate vor viza prevenirea incidentelor care ar putea perturba procesul de învăţământ, precum şi descurajarea oricăror încercări de încălcare a normelor legale.
„La fel de importantă este şi implicarea părinţilor. Acasă se pun bazele educaţiei, prin sfaturile si mai ales, prin exemplul dat de părinţi. Şcoala, prin dascălii ei, completează şi desăvârşeşte acest proces amplu”, sunt de părere polițiștii de la Prevenție Brașov.
În acest context, aceștia fac următoarele recomandări pentru părinți:
* Ajutaţi-l pe copilul dumneavoastră să înţeleagă faptul că trebuie să respecte regulile şi să adopte un comportament preventiv pentru a evita orice situaţie nedorită.
* Acordaţi permanent atenţie deosebită relaţiei cu propriul copil. Lipsa de supraveghere sau o supraveghere necorespunzătoare pot crea premisele adoptării de către acesta a unui comportament deviant sau delincvent.
* Păstraţi legătura permanent cu cadrele didactice şi verificaţi evoluţia şcolară a copilului dumneavoastră, astfel veţi putea corija în timp util un eventual comportament neadecvat.
* Discutaţi despre modul în care îşi petrece timpul liber. Vorbiţi despre prietenii pe care îi are şi încercaţi să îi cunoaşteţi.
* Ascultaţi-vă copilul şi încercaţi să înţelegeţi sensul real şi logic al celor spuse de el.
Pentru a nu fi implicaţi în evenimente nedorite, elevilor li se recomandă:
* În calitate de participanţi la traficul rutier (pieton, biciclist etc.), respectaţi cu stricteţe regulile de circulaţie şi semnificaţia indicatoarelor rutiere.
* Nu vă abateţi de la regulile unei conduite corecte şi spuneţi NU violenţei, agresiunii, presiunii grupului etc.
* Manifestaţi întotdeauna o atitudine pozitivă şi adoptaţi un limbaj adecvat fără jigniri pentru a preveni eventualele conflicte.
* Spuneţi întotdeauna părinţilor sau cadrelor didactice dacă v-aţi aflat într-o situaţie periculoasă şi solicitaţi sprijinul poliţiştilor atunci când consideraţi că este necesar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.