O femeie şi un bărbat, ambii de 39 de ani, au murit într-un accident de motocicletă
O femeie şi un bărbat, ambii în vârstă de 39 de ani, au decedat într-un accident de motocicletă produs în judeţul Harghita, din cauza vitezei excesive.
Tragedia a avut loc alaltăseară, în jurul orelor 20.30, în timp ce bărbatul conducea motocicleta în direcţia Sărmaş – Gheorgheni.
„Din cauza vitezei excesive a pierdut controlul şi a părăsit partea carosabilă, prin partea dreaptă a drumului, unde s-a răsturnat”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Harghita, Filip Gheorghe.
Pasagera, de loc din Odorheiu Secuiesc, a murit pe loc, iar conducătorul motocicletei, de asemenea din Odorheiu Secuiesc, a fost transportat la Spitalul Municipal Topliţa, unde a decedat în jurul orelor 23.30.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru care va fi propusă soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Topliţa”, a explicat sursa citată.
foto – arhivă
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.