Cultură

Dosarele oraşelor din România pentru „Capitală Europeană a Culturii 2021” pot fi consultate online

 

Ministerul Culturii a anunţat, în această seară, pe pagina sa de socializare, că dosarele celor patru oraşe din România rămase în competiţia pentru „Capitală Europeană a Culturii 2021” pot fi consultate online. Oraşele care au trecut de faza de preselecție în cursa pentru obținerea prestigiosului titlu sunt Baia-Mare, București, Cluj-Napoca şi Timișoara. „În acest context, la fel ca la etapa precedentă a competiției, publicăm, cu acordul orașelor, conţinutul celor 4 dosare de candidatură revizuite. Această decizie a fost agreată de experții Comisiei Europene odată cu faza de preselecție, considerându-se că respectarea principiului transparenţei în toate etapele concursului constituie un exemplu de bună practică și nu poate aduce niciun prejudiciu oraşelor candidate, ale căror dosare sunt documente publice prin definiție”, precizează Ministerul Culturii. Ultima etapă a competiției „Capitală Europeană a Culturii 2021” va avea loc luna viitoare prin audierea celor patru orașe, urmând ca până la sfârşitul anului 2016 să fie desemnat oraşul câştigător.

Citiţi şi:

BRAȘOVUL contestă ieșirea din competiţia „Capitală Europeană a Culturii 2021”

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button