BRAŞOV. Sunteţi invitaţi la „Bike&Like” pe la bisericile fortificate
A treia ediție a turului ciclist al bisericilor fortificate „Bike&Like”, în Țara Bârsei, care face parte din proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei”, va avea loc în perioada 24-26 iunie și are ca scop promovarea bisericilor fortificate din zona Transilvaniei, dar și a comunităților și a tradițiilor acestei zone.
Organizatori generali sunt Biserica Evanghelică din România și Asociația Nostress, în parteneriat cu Bisericile fortificate din Codlea, Cristian, Hălchiu și Vulcan. „Există aproape 200 de biserici fortificate din Transilvania, care sunt un patrimoniu aproape unic în Europa. Este important să privim aceste biserici în ansamblu și să trecem puțin din izolarea locală spre acest ansamblu care înseamnă Transilvania, cu multitudinea de atracții pe care le are. De aceea, Biserica Evanghelică a lansat în anul 2013 proiectul «Descoperă Sufletul Transilvaniei», pentru că noi credem că putem contribui la formarea unei imagini interesante, pozitive, de multiculturalitate, toleranță, în acest spațiu. Cred că acest lucru ne trebuie foarte mult acum. Bike&Like a început acum trei ani și, așa cum se întâmplă în Transilvania, lucrurile se realizează pas cu pas și treptat observăm că se dezvoltă de la un an la altul. Am început la Sibiu, am continuat la Mediaș, acum în Țara Bârsei, iar la anul în Țara Făgărașului”, a declarat astăzi într-o conferință de presă Carmen Schuster, coordonatoarea proiectului „Descoperă Sufletul Transilvaniei”.
Turul ciclist al bisericilor fortificate combină etapele sportive cu cele culturale. Etapele sportive, organizate de Asociația Nostress, respectă standardele unei competiții (fiind înscrise în calendarul Federaţiei Române de Ciclism), iar cele culturale, organizate de proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei”, includ ghidaje prin bisericile fortificate, gastronomie și prezentarea elementelor culturale ale sașilor din Transilvania.
„Ne-am gândit să unim partea sportivă cu partea culturală, scopul nostru fiind acela de a arăta locuri din România care sunt mai puțin expuse publicului larg. De aceea ne-am gândit la Codlea, Cristian, Hălchiu, Vulcan, localități care au potențial turistic în special prin aceste biserici fortificate, dar și prin comunitățile de aici. Sunt lucruri foarte interesante pe care cei care vor participa la a treia ediție a Bike&Like le vor vedea alături de gastronomie, evenimente culturale și multă, multă relaxare”, a subliniat Mihai Preda, de la Asociația Nostress.
Sâmbătă 25 iunie, la ora 9.30, este plecarea din Codlea, spre Ghimbav, unde se vizitează biserica fortificată, apoi drumul continuă spre Cristian, unde la biserica fortificată va avea loc un concert de orgă. Se pleacă apoi spre localitatea Vulcan, unde se vizitează biserica fortificată, urmată de o prezentare gastronomică despre felul în care se produc Baumstriezel (colacii săsești).
Ultima etapă a zilei este cursa offroad de 22 de km prin pădurile și dealurile Codlei. Seara se încheie la Codlea cu o serbare în zona pietonală a orașului, cu dansuri săsești, concert de jazz „Petra Acker and friends” și degustări de bucate tradiționale săsești.
Ultima zi a turului ciclist este duminică, 26 iunie, iar plecarea are loc tot din Codlea, la ora 9.30, spre biserica fortificată din Hălchiu, cu cel mai mare altar poliptic medieval din România, apoi întoarcerea la Codlea cu etapa de offroad, pe la lacurile din zona localității Dumbrăvița. Seara, la Codlea, va avea loc festivitatea de premiere a celui mai bun ciclist al turului 2016. Se acordă premii generale și pe segmente de vârstă, în valoare totală de 10.000 de lei.
Pentru înscrierea la turul ciclist al bisericilor fortificate din Țara Bârsei taxa este de 150 de lei, dar cei care înscriu în formularul online (disponibil pe www.nostressevents.ro) codul „echipă” beneficiază de o reducere de 20%.
„De remarcat este și spiritul civic al evenimentului, la realizarea căruia participă în jur de 75 de voluntari, de la Asociatia NoStress și de la parohiile evanghelice implicate. La fel Bike&Like este o acțiune care unește comunitatea săsească în mod transfrontalier, fiind implicați și cei emigrați în Germania. Anul acesta placa turnantă a competiției este orașul Codlea, unde aceasta se desfășoară cu largul concurs al Primăriei Codlea”, au mai spus organizatorii.
Biserica Evanghelică din România a lansat în anul 2013 proiectul „Descoperă Sufletul Transilvaniei”, pentru a se implica activ în dezvoltarea turismului cultural ca factor de păstrare a patrimoniului. Proiectul colaborează cu parohiile evanghelice, cu ONG-uri și operatori turistici pe acest segment. Se poate observa o creștere substanțială a numărului de vizitatori, de la aproape 350.000 în 2013, la 530.000 în 2015, susțin reprezentanții proiectului.
Cursa Bike&Like 2016 se va desfășura după următorul grafic:
Etapele sportive
- 24 iunie, orele 18:00 Distribuirea kiturilor de participare și socializare în biserica fortificată Codlea
- 25 iunie, orele 9:30 (start) Codlea –Ghimbav –Cristian – Vulcan – Codlea (total 39 km). Ultima etapa a zilei reprezinta si etapa cronometrata a zilei, cu 22 km offroad, prin padurile si dealurile Codlei.
- 26 iunie, orele 9:30 (start) Codlea – Hălchiu – Codlea (total 34 km). Ca si in prima zi, etapa Halchiu – Codlea este etapa de concurs, cu 21 km offroad. Festivitatea de premiere va avea loc în Codlea
Se acordă premii generale și pe segmente de vârstă în total de 10.000 Lei.
Etapele culturale
- 24 iunie Codlea: Prezentarea orașului,
- 25 iunie Ghimbav: Ghidaj prin biserica fortificată și ”Tradiția școlară la sașii din Transilvania” (expoziție), Cristian: Ghidaj prin biserica fortificată și concert de orgă, Vulcan: Ghidaj prin biserica fortificată și prezentare gastronomică de ”Baumstriezel”, Codlea: Serbare în zona pietonală a orașului, cu dansuri săsești precum și concert de jazz ”Petra Acker and friends”
- 26 iunie Hălchiu: ”O comunitate se prezintă” (inclusiv cel mai mare altar poliptic medieval din România), Codlea: ”Tehnica la sașii din Transilvania”. (De la pionerul aviației codlean Albert Ziegler (zbor 1913) până la registrele orgii Prause (1783))
Ediția 2017 a turului ciclist al bisericilor fortificate (a IV-a) se va desfășura în Țara Făgărașului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.