Cu cât se va mări venitul militarilor după noua lege a salarizării bugetare?!
Ministerul Apărării Naţionale aduce precizări cu privire la beneficiile pe care le aduce noua Lege a salarizării bugetare pentru proprii salariaţi.
Astfel, în MAN, potenţialii beneficiari, în număr de aproximativ 33.000, vor primi începând cu luna august 2016, 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit, aflată în plată la nivelul anului 2009, respectiv diferenţa de 50% începând cu luna august 2017.
Cuantumul soldei de merit se determină prin aplicarea unei cote de 20% asupra soldei de funcţie, aflată în plată la 31 decembrie 2009. În prima etapă, se va acorda 50% din acest cuantum.
După identificarea sumelor necesare, se vor întreprinde demersurile pentru eliminarea și altor deficienţe, atât în interiorul fiecărei instituţii cât şi în cadrul familiei ocupaţionale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.