BRAŞOV. Concurentă de marcă la etapa Campionatului Naţional de drift de la Prejmer
Una dintre cel mai bine cotate femei pilot din lume se va număra printre cei 45 de participanţi care vor lua startul la prima etapă a Campionatului Naţional de drift, programată între 28 – 29 mai, pe circuitul din Prejmer. Arădeanca Ramona Rusu, campioană continentală la drift în sezonul 2014, va reveni, după o pauză de trei ani în competiţiile interne. În vârstă de 29 de ani, ea va concura la volanul unui BMW e30 de 410 cai putere. Absolventă de psihologie, Ramona Rusu mai are în palmares titlul de campioană a Ungariei, dar şi pe cel de vicecampioană a „King of Europe Street Legal”.
„Este o mare bucurie să pot reveni la concursurile din România şi, recunosc, am emoţii. Nivelul a crescut enorm în ultimii ani, iar pe plan organizatoric ne putem lăuda acum cu primul Campionat Naţional oficial, omologat de toate autorităţile sportive, iar asta m-a motivat să lupt din nou pentru titlu. Aş vrea să particip la toate cele cinci etape din acest an”, a susţinut prima femeie invitată vreodată să participe la o competiţie de drift în zona arabă.
Arădeanca nu va fi singura femeie ce va concura la etapa de la Prejmer, întrucât la clasa debutanţi sunt înscrise şi bulgăroaica de numai 15 ani, Kristalina Stefanova, dar şi Corina Popescu.
Etapa de la Prejmer va începe sâmbătă, cu sesiunile de antrenamente libere (ora 10.00), calificările fiind programate în aceeaşi zi, de la ora 16.00 pentru debutanţi, şi de la ora 17.30 pentru profesionişti. Celebrele battle-uri vor avea loc duminică, de la ora 13.00 pentru debutanţi, şi de la ora 15.20 pentru clasa Pro.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.