Economic

Brașov. Direcția Fiscală a publicat lista contribuabililor care au datorii la bugetul local

 

Direcția Fiscală Brașov a publicat, în premieră, lista contribuabililor – persoane fizice și persoane juridice – care au datorii la bugetul local. Legea nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală prevede că organele fiscale au obligația să publice pe pagina proprie de internet lista persoanelor care au restanțe la plata taxelor și impozitelor. Art. 162 precizează că „organele fiscale au obligația de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații. Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare și cuprinde obligațiile fiscale restante la sfârșitul trimestrului și neachitate la data publicării listei, al căror plafon se stabilește astfel: a) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin ordin al președintelui ANAF; b) în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin hotărâre a Consiliului Local”. La Brașov, Consiliul Local a decis ca persoanele fizice care au obligații fiscale restante peste 500 de lei și persoanele juridice care au datorii peste 1.000 de lei să fie incluse pe această listă.

Practic, în jur de 5.000 de persoane fizice și peste 600 persoane juridice se regăsesc pe această listă. De la publicarea listei, o parte dintre contribuabili și-au achitat deja datoriile. „Este primul termen de publicare a listei conform noilor reglementări și în urma publicării unele persoane au și achitat impozitul”, ne-a declarat Marian Voinescu, directorul executiv al Direcției Fiscale Brașov. La reactualizarea documentului numele acestor persoane nu va mai apărea. Potrivit art. 162, în termen de 15 zile de la achitarea integrala a obligațiilor fiscale datorate, „organul fiscal competent operează modificările pentru fiecare debitor care și-a achitat aceste obligații”.

De altfel, toate persoanele care sunt incluse pe această listă au fost notificate în prealabil de Direcția Fiscală Brașov. „Înainte de publicare, obligațiile fiscale restante se notifică debitorilor. Obligațiile fiscale ale sediilor secundare plătitoare de salarii și venituri asimilate salariilor se notifică persoanei în structura căreia acestea funcționează”, precizează art. 162.

Lista poate fi consultată aici şi aici.

Citiți și: 

Brașov. Direcția Fiscală a încasat impozite locale de 63,9 milioane de lei, în primele trei luni ale anului 2016

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button