Cultură

BRAŞOV. Film de referinţă, în proiecţie liberă

 

Schimbarea anotimpurilor îmbracă, de-a lungul unui an, același peisaj în patru veșminte specifice. Din punct de vedere vizual, filmul „Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă și iarăși Primăvară”, a maestrului Kim Ki-Duk, pleacă de la o premisă similară desfășurându-se în același cadru restrâns (un templu plasat într-o zonă paradisiacă de lac montan) care este martor trecerii celor patru anotimpuri, dar și reluării ciclului acestora. Din punct de vedere narativ, filmul se desfășoară precum un bildungsroman, neferindu-se să prezinte viața (de la fragedă pruncie până la înțelepciunea bătrâneții) așa cum este ea – cu bune și cu rele. Filmul este regizat de Kim Ki-Duk, unul din cei mai apreciați regizori asiatici ai momentului (alături de Wong Kar-Wai și Chan Wook-Pak). Regizorul folosește cuvinte puține în filmele sale preferând în schimb să-și spună poveștile prin imagini, expresii faciale și trăiri interioare puternice. Acest film nu face excepție; dialogul este minimal. În ciuda acestui lucru, povestea este foarte ușor de urmărit pentru că vorbește despre un lucru universal: viața, mai precis dragostea de viață. Povestea filmului este centrată pe două personaje: un maestru călugăr budist și discipolul său. Filmul este structurat în cinci episoade: primăvară, vară, toamnă, iarnă și un epilog (puțin mai scurt decât celelalte patru episoade) ce ne este livrat sub forma unei noi primăveri (semn că viața nu stă pe loc, reluându-și ciclul în fiecare an). Proiecția capodoperei contemporane „Primăvară, Vară, Toamnă, Iarnă și iarăși Primăvară” are loc astăzi, de la ora 20.00, la Cinemateca Librăriei Șt. O. Iosif. Intrarea este liberă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button