Licitaţiile online – un avantaj real pentru industriaşi
Retehnologizarea reprezintă unul dintre obiectivele principale pentru sectorul industrial, în condiţiile în care se doreşte progres, dezvoltare, creştere a productivităţii şi facilitarea tuturor proceselor. Nu de fiecare dată este însă posibilă o înnoire totală a liniilor de producţie şi a echipamentelor, întrucât costurile cu o astfel de investiţie ajung foarte ridicate.
Ca răspuns la această nevoie s-a dezvoltat şi continuă să se extindă un domeniu tot mai atractiv pentru jucătorii din segmentul industrial: cel al licitaţiilor de utilaje online. Avantajele de care beneficiază în egală măsură ofertanţii şi cumpărătorii fac ca această formă de e-commerce să fie tot mai apreciată. Câteva dintre aceste avantaje pot fi exemplificate făcând referire la platforma Surplex.
Compania Surplex activează pe piaţa vânzărilor, cumpărărilor şi licitaţiilor industriale de peste 15 ani, numărându-se printre liderii europeni şi mondiali pe acest segmet al e-commerce-ului. Profitând de oportunitatea deschiderii pieţei licitaţiilor de utilaje industriale către online, compania oferă o gamă variată de soluţii rentabile pentru mici şi mari industriaşi, pentru partea de prelucrare şi producţie, pentru construcţii şi chiar pentru meşteri individuali.
Cei aflaţi în căutarea unor utilaje eficiente la costuri reduse le pot găsi sub formă de maşini-unelte, centre de prelucrare, echipamente tehnologice, prese hidraulice second hand şi multe alte utilaje industriale la Surplex, fie prin intermediul site-ului multilingv, fie cu ajutorul aplicaţiei smartphone Surplex, disponibilă pentru sistemele de operare iOS şi Android.
Ce avantaje aduc licitaţiile industriale?
Atractivitatea acestui segment de licitaţii este în continuă creştere, datorită unor avantaje considerabile, atât pentru cumpărători, cât şi pentru ofertanţi.
De partea atuurilor oferite cumpărătorilor stau avantajele costurilor reduse, a utilajelor şi echipamentelor regăsite în perfectă stare de funcţionare, posibilitatea testării şi verificării specificaţiilor tehnice dar şi varietatea soluţiilor oferite.
Preţul accesibil al unui utilaj industrial achiziţionat de la Surplex reprezintă principalul motiv pentru care cumpărătorii aleg varianta de licitare online. În unele cazuri, produsele tranzacţionate în acest sistem pot ajunge cu 50-60% mai reduse faţă de preţul pieţei, ceea ce aduce o economie reală.
Platforma de licitaţii online oferă de asemenea transparenţă totală şi informaţii complete despre echipamentele scoase la vânzare prin licitaţie. Doritorii pot vizualiza imagini ale utilajelor şi echipamentelor disponibile, specificaţii tehnice detaliate şi chiar videoclipuri care prezintă respectivele produse în stare de funcţionare. Astfel cumpărătării sunt asiguraţi de funcţionalitatea şi calitatea utilajelor pe care le achiziţionează la preţurile foarte avantajoase menţionate anterior.
Diversitatea produselor oferite completează avantajul transparenţei totale şi al costurilor foarte avantajoase. Utilajele, instrumentele şi echipamentele disponibile la Surplex oferă soluţii optime pentru o arie largă de domenii: producţie şi prelucrare, construcţii, comerţ, agricultură, industrie grea, industrie uşoară şi multe altele.
Însumând aceste atuuri se ajunge la concluzia că doritorii pot regăsi în licitaţiile industriale varianta perfectă de a optimiza costurile, de a obţine performanţă şi productivitate şi de a echipa complet linii şi secţii de producţie pentru susţinerea şi dezvoltarea activităţii.
Vânzătorii sau ofertanţii ce pun la dispoziţie utilajele în cadrul platformei au parte de asemenea de numeroase avantaje. Printre primele s-ar număra faptul că reuşesc să se elibereze de utilaje şi echipamente care reprezentau un stoc greu vandabil. Închiderea unor linii de producţie la diferite centre industriale duce la astfel de stocuri, iar platforma Surplex reprezintă opţiunea ideală pentru a le vinde.
Preţul pe care îl obţin vânzătorii în urma licitării unui produs de către diverşi concurenţi poate de asemenea să fie unul foarte bun. Participanţii la licitaţii industriale concurează în oferte, vânzătorul fiind astfel favorizat.
Având în vedere aceste elemente ce avantajează în egală măsură cumpărătorii dar şi vânzătorii, nu e de mirare dezvoltarea continuă a domeniului licitaţiilor industriale online. În condiţiile în care contextul economic nu permite – în majoritatea cazurilor – reînnoirea totală a tehnologiilor industriale, varianta licitaţiilor de utilaje second hand devine opţiunea ideală pentru a susţine partea de dezvoltare – chiar şi într-un ritm mai lent – a industriei.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.