FORMULA 1. Nico Rosberg nu are rival în startul sezonului
Nico Rosberg (Mercedes) a câștigat Marele Premiu al Rusiei, a patra etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, care a avut loc astăzi la Sochi. Astfel, neamțul a ajuns la a patra victorie în tot atâtea curse în 2016 și a devenit favorit cert la câștigarea titlului.
Cursa din Rusia a încput cu abandonul lui Sebastian Vettel (Ferrari), lovit de două ori din spate de Daniil Kvyat (Red Bull). Rosberg a plecat perfect din pole position și a condus din primul până în ultimul tur. Lewis Hamilton (Mercedes) a fost al zecelea pe grilă, dar a trecut linia de sosire al doilea, pe ultima treaptă a podiumului urcând Kimi Raikkonen (Ferrari). Finlandezul a reușit astfel al 700-lea podium din istoria scuderiei Ferrari. În puncte au mai intrat, în ordine, Valtteri Bottas, Felipe Massa (ambii de la Williams), Fernando Alonso (McLaren), Kevin Magnussen (Renault), Romain Grosjean (Haas), Sergio Perez (Force India) și Jenson Button (McLaren).
În clasamentul general, Rosberg a ajuns la 100 p, fiind urmat de Hamilton, 57 p și Raikkonen, 43 p.
Următoarea etapă a sezonului, Marele Premiu al Spaniei, va avea loc pe 15 mai la Barcelona.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.