112

Şi-a ucis concubina şi a îngropat-o lângă locuinţă! Cadavrul a fost găsit cu ajutorul unui câine poliţist, după 6 ani de la crimă

 
Un harghitean în vârstă de 58 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a ieşit la iveală că, în urmă cu şase ani, şi-a omorât concubina în bătaie, apoi a îngropat-o în apropierea locuinţei. 
Crima a fost descoperită în condiţiile în care poliţiştii s-au sesizat din oficiu, alaltăieri, cu privire la dispariţia femeii în vârstă de 36 de ani, din comuna harghiteană Şimoneşti. Agenţii credeau că persoana respectivă era lipsită de libertate de către suspect, dar aveau să afle că aceasta fusese omorâtă.
 
Nimeni nu a sesizat dispariţia victimei
„Fără să fi fost sesizată dispariţia ori vreo faptă de natură penală în legătură cu aceasta, poliţiştii au înregistrat un dosar de cercetare penală în scopul îndeplinirii procedurilor specifice necesare clarificării situaţiei şi verificării suspiciunilor derivate din lipsa oricăror informaţii referitoare la persoana în cauză, pe parcursul ultimilor ani.
În aceeaşi zi, în cadrul anchetei au fost obţinute date şi indicii cu privire la posibilitatea existenţei unor fapte comise cu violenţă, din care ar fi putut rezulta decesul femeii, astfel încât cercetările şi investigaţiile s-au extins”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita, Filip Gheorghe.
Ieri, o echipă operativă complexă coordonată de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, a început cercetările la locul unde se bănuia că a păţit ceva victime, iar cu ajutorul unui câine poliţist specializat în descoperirea cadavrelor, au descoperit trupul neînsufleţit al femeii.
Câinele folosit în anchetă este din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
 
Crimă comisă pe fondul geloziei?!
Bărbatul de 58 de ani suspectat de uciderea femeii a recunoscut că, în urmă cu vreo şase ani, „pe fondul geloziei și a unui conflict spontan, i-a aplicat mai multe lovituri concubinei sale de la acea vreme, care a decedat la scurt timp, iar el a îngropat-o în apropierea locuinței, după care a plecat în străinătate unde a rămas în majoritatea ultimilor ani, întorcându-se în ţară doar din când în când, pentru scurte perioade”, conform reprezentantului IJP Harghita.
Suspectul a fost reţinut pentru omor, iar cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz. Anchetatorii aşteaptă concluziile medicului legist, pentru a afla cu exactitate în ce condiţii a decedat victima.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button