Semnificaţii şi tradiţii în Săptămâna Patimilor

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, ultima a Postului Paştilor, are menirea de a pregăti credincioșii pentru sărbătoarea Învierii Domnului. Este vorba atât de o pregătire sufletească, cât și de o pregătire trupească, postul se înăsprește, iar cei care nu au putut să-l țină până atunci, se străduiesc ca, cel puțin în această săptămână, să-l respecte. Dacă Postul întreg înseamnă călătoria duhovnicească către Paşti, ultima săptămână este o continuă înainte-prăznuire a acestor zile, este revelarea ultimă a înţelesului postului. Din dorinţa de a participa la acest „astăzi” al Învierii lui Hristos, chiar şi cei care au neglijat până acum postul se străduiesc ca măcar în aceste zile rămase să pornească „urcuşul spre Ierusalim”. Acel „ceas al lui Hristos” despre care El a vorbit adesea şi spre care a fost orientată întreaga Sa slujire pământească, se apropie. Credincioşii parcurg acum treptele ultimelor zile ale lui Hristos­-Omul, fiecare zi din Săptămâna Patimilor semnificând un nou pas al lui Iisus pe drumul către Răstignire şi Înviere. Săptămâna Patimilor ne înfăţişează într­-o înlănţuire logică şi cronologică momentele legate de Patimile, Răstignirea, Îngroparea şi Învierea Mântuitorului, transpunând evenimentele în prezent, prăznuind un „astăzi” liturgic, ceea ce înseamnă o reintrare a Bisericii în eveniment. Este timpul în care Biserica retrăieşte, actualizează momentele cele mai importante din viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos: Patimile, Moartea Sa pe cruce şi îngroparea, toate culminând cu Învierea Sa.

În Bihor și în Maramureș, este numită și Săptămâna Neagră. În Maramureș, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru și în albastru închis. Mulți credincioși încearcă chiar să țină post negru în unele din aceste zile, având credința că Dumnezeu îi ferește de boli, le dă sănătate și îi ajută pentru tot restul anului. În Săptămâna Mare e bine ca toți credincioșii să fie împăcați cu toată lumea, să ierte și să-și ceară iertare.

Săptămâna Mare este însoțită de o serie de tradiții și obiceiuri populare. Acum se face curățenie generală în gospodărie, se mătură curțile, se repară gardurile, se curăță șurile, se scoate nămolul din șanțuri, se face curățenie și în grajdul animalelor. În ziua de luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații rămân pe lângă casă, ajutându-și nevestele la treburile casnice. Casele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.

Pentru a simţi măcar o fărâma din bucuria pascală cea mai autentică trebuie să ne pregătim în această săptămână în care, ca şi pe o scară cu şase trepte, urcăm spre Înviere, atât sufletul, cât şi trupul, înăsprind postul pe cât stă în putinţa fiecăruia. Cei care nu s­-au înfrânat deloc până acum este bine ca măcar în aceste ultime zile, care sunt şi cele mai importante din Post, să o facă, ştiind că, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, bucuria lui Dumnezeu se revarsă şi peste cel care a venit abia în ceasul al unsprezecelea ca şi peste cel care a venit încă din ceasul întâi la Hristos.

Deniile, slujbe speciale

În această săptămână, în fiecare se săvârșește slujba Deniilor, rânduieli de o mare frumusețe, care evidențiază momentele dramatice legate de Patimile și Jertfa lui Hristos. Prin caracterul și conținutul lor, Deniile sunt deosebite în cultul ortodox, fiind Utrenii, adică slujbe de dimineața, săvârșite seara. Luni și marți, la Utrenii, se citesc Evangheliile care amintesc de cele din urmă învățături ale Domnului. Tot în ziua de luni este pomenit Iosif Patriarhul, cel pe care propriii fraţi l-­au bătut şi, crezându­-l mort, l­-au părăsit pe câmp. Dar acesta trăia şi, după ce a dus o viaţă de sclav, a ajuns prinţ al Egiptului, i-­a iertat pe cei care i-­au greşit şi şi-­a salvat de la foamete familia si poporul. Povestea lui Iosif prefigurează doar ceea ce va desăvârşi Iisus, care deşi vândut pentru 30 de arginţi, arestat şi batjocorit, condamnat la moarte şi răstignit ­ a iertat şi a mântuit omenirea. Ziua de marţi este dedicată Predicii de pe Muntele Măslinilor, în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, dar şi propria Sa Înviere.

În Marţea Mare din Săptămâna Patimilor Domnului, se citeşte Pilda celor zece fecioare. Această pildă ne prezintă zece fecioare, cinci „înţelepte” şi cinci „nebune” („neînţelepte”), care se pregătesc pentru nuntă. În Noul Testament, întâlnirea cu Hristos este asemănată unei nunţi. Hristos se numeşte pe sine „mire”, iar Apostolii poartă numele de „prietenii mirelui”. Mireasa lui Hristos este Biserica.

În această pildă, Împărăţia cerurilor este asemănată cu zece fecioare, care luându-şi candelele, au ieşit în întâmpinarea mirelui. La evrei există obiceiul ca, la căsătorie, mirele să meargă în casa miresei, unde era aşteptat de ea şi de prietenele ei. De aici se pleca spre casa mirelui, iar acolo se organiza ospăţul de nuntă.

Astfel, prin cuvintele „fecioarele au ieşit în întâmpinarea mirelui”, nu trebuie să înţelegem că fecioarele au ieşit pe stradă, ci doar din încăperea unde se aflau, în mod firesc alături de mireasă, aşteptându-l pe mire.

Mirele întârzie, iar fecioarele adorm. La miezul nopţii, se vesteşte sosirea lui. Fecioarele se trezesc să-l întâmpine. Untdelemnul din candelele celor „nebune” este pe sfârşite. Fecioarele „neînţelepte” („nebune)” vor cere celor înţelepte să le împrumute dintr-al lor. Acestea nu vor, pe motiv că şi candelele lor se pot stinge prin acest împrumut. Astfel, fecioarele nebune merg să cumpere untdelemn. În timp ce ele lipsesc, soseşte mirele. Acesta intră la nuntă împreună cu fecioarele „care erau gata de nuntă” şi uşa se închide. Vor ajunge şi fecioarele nebune, dar vor găsi uşa închisă. Vor striga: „Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!”. Mirele le răspunde: „Adevărat zic vouă: Nu vă cunosc pe voi”. Părintele Constantin Galeriu, cercetând originalul grecesc al Noului Testament a găsit interpretarea: „Nu recunosc chipul meu în voi”, deci chipul nostru autentic este în Hristos. Pildă se încheie cu aceste cuvinte: „Privegheaţi şi vă rugaţi, că nu ştiţi ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

De ce se ţine post miercurea şi vinerea

Miercurea Mare ne apropie deja de Sfintele Paşti, astfel ca Biserica a rânduit ca fiecare credincios să ia aminte în această zi la două exemple: cel al păcătoasei desfrânate, înstrăinate de Dumnezeu (dar care aducând în această zi, cu mare căinţă şi cu lacrimi, mir de mult preţ si ungându-L pe Hristos, devine mironosiţă) şi cel al lui Iuda (ucenicul care, deşi apropiat de Domnul, L­-a vândut, tot în acea zi,  pentru treizeci de arginţi, fariseilor şi cărturarilor ce voiau să-­L ucidă). Gestul lui Iuda a făcut ca, mai târziu, ziua de miercuri să fie declarată zi de post, ea fiind, alături de vineri (ziua în care Iisus a fost răstignit), una din cele două zile ale săptămânii în care trebuie să postească creştinii de­-a lungul anului, cu excepţiile (marcate ca harţi) stabilite de Biserică.
Patru lucruri sunt prăznuite în Joia Mare: spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina Domnească la care S­-a instituit Taina Împărtăşaniei (Euharistia), rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi prinderea Domnului de către cei ce voiau să-­L ucidă. Joi este şi ziua în care gospodinele trebuie să vopsească ouăle în roşu, urmând ca în Sâmbăta Mare să coacă pasca şi cozonacul ce vor fi aduse la biserică în noaptea de Înviere pentru a fi sfinţite.
„Astăzi a fost spânzurat pe lemn Cel ce a spânzurat pământul pe ape”. Aceste cutremurătoare cuvinte sunt rostite de preot încă din seara Sfintei Joi, când acesta iese din Sfântul Altar purtând în spate Crucea lui Hristos. În Vinerea Mare nu se mai slujeşte Sfinta Liturghie, pentru că Însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum, şi se ţine post negru. Prohodul Domnului de vineri seara este ultima etapă a tânguirii lui Hristos, Care se află acum în mormânt. La sfârşitul slujbei se înconjoară biserica cu Sfântul Aer, pe sub care trec apoi toţi credincioşii.