În Sâmbăta lui Lazăr sunt Moșii de Florii

Praznicul Intrării Domnului în Ierusalim este precedat de Sâmbăta lui Lazăr. În această zi, Iisus Hrisos îşi arată din nou puterea dumnezeiască, înviindu-l pe Lazăr, la patru zile de la moarte. Învierea lui Lazăr este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc. După această minune, mulţimile strânse la porţile cetăţii l-au întâmpinat cu flori şi l-au aclamat pe Mântuitor, la intrarea în Ierusalim. Învierea lui Lazăr anticipează Învierea Mântuitorului Hristos.

În tradiția românească, Sâmbăta din ajunul Floriilor este cunoscută şi ca Moşii de Florii, una dintre sâmbetele morților, obișnuindu-se ca, în această zi, femeile să facă „plăcintele lui Lazăr” și să le dea de pomană. În sâmbăta lui Lazăr, la sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva morții, care așteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ. Totodată, se practică datina „Lăzărelului”, practică precreștină, care amintește de un străvechi zeu al vegetaţiei ce murea şi renăştea la începutul fiecărei primăveri.

Fetele colindă, împodobite cu flori pe cap. Acestea cântă despre moartea nefericită și despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una dintre fete, supranumită Lăzărița, se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azima și ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă să scuture frunze oilor, dar a început să bată vântul, creanga s-a rupt, iar el a căzut și a murit. Cele trei surori ale lui l-au găsit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce și l-au înmormântat.

Se umbla și cu colindul

Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având propria versiune. Într-una dintre acestea, Lazăr moare după ce a poftit la nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea. În zona de sud a țării, în sâmbăta Floriilor se mergea cu „Vaiul”, care inițial a fost un imn religios. Tradiția spune că fete împodobite cu salcie cântau din poartă în poartă și primeau ouă. De asemenea, în sâmbăta de dinaintea Floriilor există obiceiul Cântecelor de Paști. În aceste cântece se povestește despre moartea și învierea lui Lazăr, înviere care o anunță pe cea a Mântuitorului Iisus Hristos.

În Sâmbăta Floriilor copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi de sănătate. Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus, Cel primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare dată, când vin colindătorii, gazdele primesc copiii cu drag. Îi ascultă şi îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră. Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!”. Aşa cum îşi amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe, nefierte, tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.

Totodată, la sate, pe vremuri, se practicau de Florii și câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele fierbeau apă cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer, sperând, în acest fel, să le crească părul frumos şi bogat. În alte locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu încărunţească la fel ca pomii în floare.

Citiți și:

Duminica Floriilor – Intrarea Domnului în Ierusalim