Ricardo Caria începe la BRAȘOV turneul „Sempre Amalia”
Un proiect unic, o idee inedită, vizibilitate naţională, mii de spectatori şi un artist portughez, pentru care totul s-a dovedit a fi posibil. „Sempre Amalia” este cel de-al doilea turneu susţinut de Ricardo Caria, în cadrul proiectului său de promovare a culturii portugheze în România. Amalia Rodrigues a fost o sursă de inspiraţie importantă pentru artişti, precum Dulce Pontes, Mariza, Ana Moura, dar şi pentru Ricardo Caria. Amalia Rodrigues a contribuit la punerea fado ca gen muzical pe harta mondială a muzicii şi este cunoscută publicului din România, deoarece a susţinut concerte în ţara noastră în anii 60,70 si 80.
Turneul „Sempre Amalia” se va desfăşura în perioada 11-21 aprilie. Ricardo Caria va susţine nouă spectacole în ţară: Bucureşti, Braşov, Sibiu, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Timişoara şi Arad (două spectacole) pentru a aduce pe scenă în anul 2016, povestea plină de mister a vieţii Reginei Incontestabile a fado-ului – aşa cum Amalia Rodrigues este cunoscută pretutindeni. Amalia Rodrigues a fost şi este cea mai mare referinţă culturală din Portugalia. „Sempre Amalia” poate deveni spectacolul-eveniment care va spune lumii întregi povestea de viaţă a celei pentru care: ,,În fado singurul lucru care contează este simţirea. Pentru că fado nu a fost creat ca să fie cântat. Pur şi simplu se întâmplă. Îl simţi! Fără să-l înţelegi sau să-l explici!” Asta spunea Amalia Rodrigues despre muzica a cărei regină incontestabilă va rămâne pentru totdeauna cea mai mare referință.
,,Două ore de muzică preluată în exclusivitate din repertoriul Amaliei, momente de incursiune în viaţa plină de enigme a faimoasei artiste; poezie; scurte momente de dans şi teatru, toate cu un singur scop: o călătorie înapoi în timp, pe ritmuri de chitară portugheză, pentru a retrăi şi a încerca să desluşim împreună misterul vieţii celei care a schimbat istoria muzicii pentru totdeauna”, spune artistul portughez.
Proiectul „Sempre Amalia” are si susţinerea Ambasadei Portugaliei în România. „Este o imensă onoare şi plăcere să primim din partea Ambasadei Portugaliei în România o asemenea scrisoare de recomandare. Ea este semnata de Domnul Ambasador Joao Bernardo Weinstein căruia îi mulţumim din inimă. Turneul Sempre Amalia este cu un pas mai aproape de a fi posibil în ţara asta pe care atât de mult o preţuim! Să fiţi alături de echipa mea şi împreună să putem bucura mulţi oameni cu suflet mare! În numele meu şi al echipei mele un mare mulţumesc!”, spune Ricardo.
Primul spectacol va fi la Braşov, pe scena Teatrului Dramatic („Sică Alexandrescu”), unde în 1968 Amalia Rodrigues a venit pentru prima dată în România, la prima ediţie a Cerbului de Aur.
Ca și la primul său turneu, Ricardo Caria susține campania de informare și de conștientizare asupra autismului. O parte a încasărilor spectacolului va fi donată Asociației Copiii de Cristal din Brașov, care se ocupă de persoanele cu tulburări din spectrul autist.
Printre partenerii media ai concertului de la Brașov se află Transilvania Expres, myTEX.ro și TEX FM.
Citiți mai multe despre Ricardo Caria și muzica fado:
BRAȘOV. Ricardo Caria aduce un concert în premieră de muzică fado
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.