BRAŞOV. Spectacol la Operă cu invitaţi de seamă

Opera Braşov încheie prima lună a anului cu opera „Trubadurul” de Giuseppe Verdi. Spectacolul este programat pentru sâmbătă, de la ora 18.30, la Sala Operei, din str. Bisericii Române. Libretul operei, care a avut premiera absolută la data de 19 ianuarie 1853 la Teatrul „Apollo”, este semnat de Salvatore Cammarano, după tragedia lui Antonio Garcia Gutierrez.

Distribuţia spectacolului de sâmbătă este una de mare clasă şi îi are ca protagonişti pe tenorul Hector Lopez (de la Opera Naţională Română din Cluj-Napoca) – care va interpreta rolul lui Manrico; soprana Cristina Radu – care o va întruchipa pe Leonora şi pe baritonul Adrian Marcan – care va da viaţă personajului contelui de Luna. Alături de ei vor mai urca pe scenă mezzosoprana Asineta Răducan (Azucena); bas-baritonul Marian Reşte (Ferrando); soprana Nicoleta Chirilă (Ines) şi tenorul Mugurel Oancea (Ruiz). Îşi dau concursul Corul şi Orchestra Operei Braşov, la pupitrul dirijoral urmând a se afla maestrul Tiberiu Soare.

În strălucitoarea sa carieră, întinsă peste şase decenii de activitate în teatru, Giuseppe Verdi (1813–1901) a creat 28 de opere, mai mult de jumătate dintre acestea fiind azi în nucleul repertoriului de bază al marilor teatre lirice ale lumii. De o inspiraţie melodică debordantă, animată de pasiune şi un instinct teatral formidabil, muzica lui Verdi reuşeşte să înnobileze şi să dea profunzime caracterelor dramelor, chiar dacă uneori libretele operelor sale rămân schematice sau tributare convenţiilor operistice ale vremii. Verdi reuşeşte în „Trubadurul”, una dintre operele sale cele mai intense, mai dramatice şi paradoxal, accesibile publicului, titlul fiind încă de la premieră (Roma, 1853) un succes de proporţii şi păstrându-se de atunci în stagiunile operelor cu o consecvenţă ce validează o dată în plus valoarea muzicii compozitorului italian şi interesul publicului pentru această lucrare.
Personaje puternice în ţelurile, ambiţiile şi pasiunile lor se înfruntă sau se dăruiesc cu nebunia tinereţii, a curajului sau a iubirii lor. Fundalul acestor destine este însă o sumbră ţesătură de orgolii şi uneltiri de răzbunare, care intensifica parcă şi mai mult flacăra existenţei şi sentimentelor lor. Focul este de altfel şi simbolul central ales de regizoarea Anda Tabacaru-Hogea în montarea braşoveană a capodoperei verdiene – un simbol cu semnificaţii multiple: focul rugului spre care rătăcesc amintirile şi viziunile teribile ale Azucenei, focul iubirii care intersectează triunghiul Leonora – Manrico – Contele de Luna, focul ce încălzea castelele medievale, dar şi taberele nomade ale ţiganilor, focul luptelor pârjolitoare, scânteia vitală care animă destine dar şi arderea lăuntrică a Leonorei care încearcă să-şi spună ultimele cuvinte sub efectul necruţător al otravei, incandescentă spiritului dar şi mistuirea distrugătoare… o dualitate permanentă care provoacă trăiri intense.