Texpert

BRAŞOV. Zece copii, fraţi şi veri, îşi duc traiul chinuit într-o cămăruţă

  • David Teliu_203126.jpg
 

Zece copii din Teliu au nevoie de toate, de la haine şi încălţăminte pentru a putea merge la şcoală, până la alimente şi mobilier pentru camera în care se înghesuie împreună cu mama şi o mătuşă. Apelul umanitar a venit de la tânărul şi inimosul preot ortodox din Parohia Teliu-Vale, Costin Butnar, care îi are pe câţiva dintre micuţi ca elevi.

În afară de comunitatea pe care o păstoreşte, preotul a lansat un apel pe pagina sa de Facebook. „E pentru prima dată când apelez la prietenii «virtuali» pentru a ajuta câţiva copii”, scrie acesta pe reţeaua de socializare, unde a postat, pe pagina personală, povestea acestor copii şi anunţul umanitar. Oricine este dornic să ajute o poate face trimiţând un email la adresa: costinbutnar@yahoo.com. De asemenea, cei care vor pot duce donaţiile direct la Biserica din Teliu. „Cei care vreţi să îi ajutaţi, vă rog să îmi scrieţi. Eu o să mă ocup să colectez ce le veţi oferi şi să le duc”, spune părintele Butnar.

Vor să meargă la şcoală, dar nu au cu ce

Pentru a trece peste această perioadă, mai ales de gerul cumplit, cele zece suflete de copil (fraţi şi veri) plus două mame au nevoie de orice aţi putea oferi: haine, încălţăminte, dulap, paturi, lenjerii, ba chiar şi o sobă. Mai mult, cinci dintre copii, cu drag de carte, se văd nevoiţi să renunţe la şcoală pentru că nu au absolut nimic din ceea ce ar trebui să aibă un elev. Nici măcar caiete sau pixuri cu care să scrie. „Este vorba despre o familie care şi-a pierdut casa într-o localitate vecină şi acum locuiesc toţi într-o casă din Teliu, în condiţii inumane. Sunt două mame acolo, fiecare cu câte cinci copii. Una este într-o relaţie, una nu. Femeile stau acasă, cu copiii. Soţul uneia dintre ele lucrează la stână, împreună cu un copil mai mare şi câştigă foarte puţin. Băiatul mai mare, care a împlinit anul trecut 18 ani, este acum în închisoare, pentru furtul unui telefon. Încălzire au de la o sobă, dar dacă aţi vedea-o, v-aţi îngrozi. Copiii au nevoie de rechizite, este nevoie de alimente, de dulap, de paturi solide. Pentru o fetiţă de 11 ani este nevoie de un stomatolog”, a detaliat preotul.

De la zero la zece naşi pentru David

Un micuţ al familiei, David, în vârstă de trei  anişori, nici măcar nu a fost botezat. Urmează să intre în rândul creştinilor, dar are nevoie de un naş, care să se ocupe de el şi mai departe. „Eu o să îl botez, dar ar avea nevoie de naş. Mă gândeam că poate s-ar oferi cineva să îi fie naş şi să se ocupe apoi de el, aşa cum trebuie să facă un părinte spiritual. Părinţii lui se străduiesc… Este băieţelul blonduţ din poză (foto 2- nota red.), scria preotul Costin Butnar pe Facebook. La o zi după acest apel, David are deja zece potenţiali naşi.

De altfel, oamenii au început să sară să ajute, cu haine şi alimente, iar joi deja preotul s-a dus cu un meşter pentru a monta o sobă nouă. „Pe scurt vreau să vă spun că am rămas impresionat de numărul mare de oameni inimoși care vor să îi ajute pe copii. Și tocmai de aceea, vrem să facem mai mult decât să le oferim un ajutor. Vrem să le renovăm locuința și apoi să ne straduim să le urmărim evoluția. David are deja vreo 10 nași”

De asemenea, un medic stomatolog, Claudiu Rossi, s-a oferit s-o ajute pro bono pe fetiţa de 11 ani.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button