BRAŞOV. Joia, despre „Cenaclul de Luni”
Invitaţie de nerefuzat pentru pasionaţii de literatură a deceniului nouă, mai ales de poezie optzecistă. În cadrul suite de evenimente „Serile Facultăţii de Litere”, în această seară, de la ora 18.30, la Librăria Şt. O. Iosif va fi lansat volumul „O istorie a Cenaclului de Luni”, de Daniel Puia Dumitrescu. Vor vorbi despre carte profesorii Romulus Bucur şi Rodica Ilie, precum şi Adrian Lăcătuş, decan al Facultăţii de Litere Braşov. Volumul a apărut recent la Editura Cartea Românească, în colecţia „Critică şi Istorie Literară”, ediţie disponibilă şi în format digital.„Cenaclul de Luni” a fost coordonat de criticul Nicolae Manolescu, iar printre cei care au luat parte la acest fenomen se numără Mircea Cărtărescu, Florin Iaru, Alexandru Muşina. Daniel Puia Dumitrescu a studiat teologia în Sibiu şi a urmat cursurile masteratului de teologie si studii pastorale al Universităţii din Leeds, Marea Britanie. A continuat cu studii filologice, absolvind masteratul de scriere creatoare si traduceri (2009) a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Transilvania” din Braşov. Este doctor în filologie şi diacon onorific la capela aceleiaşi universităţi. A fost redactor şi colaborator al mai multor reviste literare din România. Traduce din limbile engleză, franceză şi italiană, scrie poezii, dar şi poveşti pentru copii şi proză.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.