Cultură

BRAŞOV. Spectacol interzis celor sub 16 ani

 

La Festivalul de Dramaturgie Contemporană Braşov începe astăzi partea competitivă, cu „Family affairs”, piesa de debut a scriitoarei nordice Rosa Liksom, care este un spectacol de teatru trash autentic şi spumos, o operă junk care ia în răspăr toate tabuurile, motiv pentru care este interzis spectatorilor sub 16 ani. Tratând despre drepturile animalelor, schimbările climatice, economia bazată pe o piaţă insaţiabilă, mişcarea de eliberare a bărbaţilor exploataţi de soţii şi de copii, „Family affairs” este o satiră contemporană originală, rar întâlnită pe scenele noastre. Regizorul Radu Afrim a ales să monteze acest text atât de provocator cu trupa Teatrului Odeon, realizând o „comedie la care râsul curge în cascade în sala de spectacol”. Spectacolul care începe la ora 19.30.

Lansări de carte

Conform tradiţiei, festivalul are în program şi lansări de carte de teatru. Primul volum din seria prezentată în acest an este editat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista Teatrul Azi (supliment), prin Editura Cheiron, 2015. Volum apărut cu sprijinul UNITER: Dramaturgie Italiană Contemporană. Selecţia Florica Ichim.
Seria de Dramaturgie Contemporană, editată de către Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” – Revista Teatrul Azi a avut încă de la primul volum, apărut în 2005, rolul de a familiariza oamenii de teatru şi publicul din România cu producţia dramatică a unor ţări care au traversat experienţe istorice similare, sau a acelor ţări care, deşi se pot lăuda cu o cultură teatrală dinamică şi bogată, sunt aproape complet necunoscute la noi. Antologia Dramaturgie italiană contemporană, cea mai recentă apariţie din această serie, are toate şansele să fie primită cu acelaşi interes. Piesele selecţionate în această antologie sunt profund ancorate în realitate, vorbind despre realităţi imediate şi recurente: migraţia, conflictele în familie, înstrăinarea în societatea contemporană.  În acelaşi timp, sunt scrise de dramaturgi (Marco Martinelli, Spiro Scimone, Fausto Paravidino), care cunosc rigorile specifice scenei, fie ca regizori, fie ca actori.

Citiţi şi:

BRAȘOV. Ieri a fost comedie, astăzi începe competiția de dramaturgie

BRAȘOV. Opt zile sub semnul Thaliei

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button