BRAȘOV. „Trăiască dragostea!”
Opera Brașov prezintă mâine, de la ora 18.30, la sediu, opereta în trei acte, „Silvia” de E. Kálmán. La 17 noiembrie 1915, la „Teatrul Johann Strauss” din Viena, a avut loc premiera operetei „Silvia” („Die Csárdásfürstin”, „Prinţesa Ceardaşului”) de Emmerich Kálmán, având la bază un libret scris de Leo Stein şi Bela Jenbach şi revăzut apoi de István Békeffy şi Kellér Dezső. Titlul iniţial al operetei „Silvia” a fost „Trăiască dragostea” şi ea păstrează toată voioşia unei epoci frumoase, cunoscută sub numele de „La belle époque”. În concepţia regizoral-scenografică a versiunii braşovene, spectacolul relevă atmosfera plină de viaţă a cabaretului unguresc, precum şi opulenţa palatelor vieneze. Silvia – Prinţesa Ceardaşului nu se adaptează într-o lume dominată de bogăţie, dar şi de convenţii, preferând să rămână în micul său cabaret, în care publicul o admiră şi o aplaudă seară de seară. Din distribuție fac parte artiștii: Valentina Mărgăraș (Silvia), Cosmin Marcovici (Edwin), Corina Klein (Stazi), Liviu Iftene (Boni), Ioana Mărgărit (Cecilia) – debut, Nicolae Zaharia (Feri), Lorand Cristian (Miska), Mugur Curelaru (Leopold), Paul Tomescu (Generalul), Irinel Felea (Arhiducele), Aurel Aron, Cristian Dicu, Gabriel Moise (cei trei martori), Mihaela Marele, Mariana Lazăr, Andromeda Nemeș, Anca Manea („fetițele vesele”). Își dau concursul Corul, Baletul și Orchestra Operei Brașov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Dorel Munteanu, regia spectacolului este semnată de Anda Tabacaru-Hogea. Scenografia şi costumele: Rodica Garştea. Coregrafia: Dorin Coşeriu. Dirijor cor: Ciprian Țuțu. Regia tehnică: Ionel Cociodar.
Preţ bilete: 30 lei; 20 lei. Biletele se vând la sediul Operei din str. Bisericii Române nr. 51, tel. 0268-419380, şi cu o oră înainte de începerea spectacolului.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.