112

BRAȘOV. Cum a fost curățat de vecini locul unei crime

 

Sătui că nimeni nu ia atitudine, iar viața lor a devenit un calvar de câțiva ani de când oamenii străzii au pus stăpânire pe un imobil aparent abandonat, al cărui proprietar este plecat în străinătate de multă vreme, câțiva locatari de pe strada 13 Decembrie au decis să-i cheme pe cont propriu pe lucrătorii de la Salubrizare și să facă acolo curățenie, mirosul și mizeria în zonă devenind insuportabile. Mai mult, propietarii caselor din apropiere sunt dispuși să plătească bani din buzunarul lor și să angajeze un paznic pentru a proteja zona, nelăsându-i pe oamenii fără căpătâi să mai intre abuziv în casa părăsită. 

Locuitorii din zonă sunt îngroziți și din cauza comportamentului oamenilor străzii care au intrat abuziv în casa respectivă, făcându-și loc de trai și în clădirea alăturată, în construcție încă, dar unde lucrările s-au oprit de luni bune, astfel că nici acolo nu-i deranja nimeni pe respectivii indivizi dubioși.

Propietarii imobilelor din zonă încă își mai amintesc de crima petrecută în urmă cu trei ani în casa părăsită, plângându-se totodată că, de când s-au instalat oamenii străzii în vecinătatea lor, au parte des de scandaluri, mașini furate și furturi, inclusiv de fier vechi. 

Amintim că, în 27 aprilie 2012, un bărbat în vârstă de 40 de ani, care făcea parte din grupul ce locuia abuziv în casa părăsită de pe 13 Decembrie, a fost ucis în bătaie de un „coleg” de cameră, se spune că din cauza unei țigări, dar faptele s-au petrecut pe fondul consumului excesiv de alcool. 

Bărbatul a fost bătut cu o violență inimaginabilă, decedând după ce a fost lovit în cap, în repetate rânduri, cu o rangă. Între timp, autorul omorului a fost condamnat la ani buni de închisoare. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button