COSMOS. Noutăţi despre Pluto!
În primele imagini cu planeta pitică Pluto se poate vedea un relief spectaculos, cu munţi înalţi, compuşi din gheaţă, informează Reuters. De asemenea, scoaţa e lipsită de cratere, mai zic specialiştii NASA. Cercetători susţin că rezultatele obţinute de la sonda spaţială New Horizons depăşesc cele mai înalte aşteptări.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu deocamdată felul în care s-au format munţi atât de înalţi pe Pluto – cel mai înalt având altitudinea de aproape 3.350 de metri. Planeta ar trebui să fie în mod normal presărată cu cratere de impact, sunt de părere cercetătorii. Munţii de pe Pluto s-au format cel mai probabil în urmă cu cel mult 100 milioane de ani, mai arată primele date. „Aceasta este una din cele mai tinere suprafeţe pe care le vom vedea vreodată în sistemul solar”, susţine Jeff Moore, membru al echipei Horizons Geology, Geophysics and Imaging, de la NASA.
Imaginile au fost realizate de sonda New Horizons. După o călătorie de nouă ani şi jumătate, sonda a ajuns, marţi, la cea mai mică distanţă de planeta pitică Pluto, 12.500 de kilometri. În prezent, New Horizons a ieşit de pe orbita lui Pluto şi explorează profunzimile Centurii Kuiper, o regiune aflată la limita exerioară a Sistemului Solar.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.