Cum poate fi prevenită îmbătrânirea prematură
Oamenii pot preveni îmbătrânirea prematură a creierului dormind șapte ore pe noapte, interacționând cu alte persoane, citind și având o alimentație sănătoasă. „Să nu ne abandonăm în faţa televizorului, să mai citim o carte, să avem interacţiuni care să ne aducă la un nivel de deconectare foarte bună. Interacţiunea, comunicarea interumană, nu solitudinea, este foarte importantă”, a declarat Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii de Neurologie din România, într-o conferință de presă susținută la Cluj. Hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, sedentarismul, obezitatea, fumatul, consumul exagerat de alcool, suprasolicitarea intelectuală și stresul sunt factorii care pot genera îmbătrânirea cerebrală precoce. În aceste condiții, este foarte important ca oamenii să fie atenți la semnalele care indică o îmbătrânire cerebrală precoce: tulburări de memorie, lipsă de concentrare, epuizare, depresie.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.